Victoria

victoria_xxlgVictoria (2015) : lung, obositor

„One girl. One city. One night. One take.” Ultimele cuvinte au fost cele care m-au făcut să particip la Zilele Filmului German (ZFG) acum în 2015, mai ales că m-au dus instant cu gândul la unul dintre filmele mele favorite, Birdman (2014), unde este folosită aceeași tehnică. Deci, dintre multe producții interesante, multe de care nu am auzit niciodată, Victoria (2015) lui Sebastian Schipper părea puțin mai specială. Poate pentru că a și deschis festivalul. Nu știu sigur, dar mi-a dat impresia de main event. A fost proiectat de două ori, prima oară vânzându-se toate biletele. Asta a făcut și mai mare dorința mea de a merge să-l văd.

Primul lucru pe care îl observi este povestea puțin cam simplă și asta o spun nu într-un sens pozitiv. Toată acțiunea se petrece într-o singură noapte. Victoria (Laia Costa) este o fată din Spania (Madrid, mai exact) venită în Germania în vacanță. Lucrează la o cafenea, este fostă studentă de Conservator și cam atât. Într-o noapte de beție dă peste patru bărbați: Sonne (Frederick Lau), Boxer (Franz Rogowski), Blinker (Burak Yigit) și Fuß (Max Mauff), la fel de beți, dacă nu chiar mai mult, ca ea. În afară de Sonne putem spune că restul sunt destul de irelevanți. Evident, Victoria flirtează cu Sonne și totul este frumos până când ajunge să fie implicată în plata unei datorii mai vechi a lui Boxer. Această „plată” este cea care transformă noaptea într-un coșmar, iar eroina noastră se va afla într-o situație din care pare să nu mai poată scăpa.

Ca să nu încep prea negativ, voi vorbi despre aspectele bune ale filmului. Unul dintre ele ar fi jocul actorilor, în special interpretarea lui Costa. Replicile și comportamentul tuturor îți dau impresia de autenticitate, chiar dacă profunzimea lor lasă de dorit. Iar plânsul Victoriei din final este un moment cutremurător, de o intensitate și durere imense. Exact așa ar trebui să fie orice fază în care cineva începe să plângă într-un film. Plânsul nu reprezintă niște lacrimi curate care curg pe obraji. În tot acel moment fața este cuprinsă de durere. Nu mai arăți frumos, buzele se strâmbă într-o grimasă pe care nu o poți controla, urli de durere, iar saliva îți curge din gură. Totuși, ceilalți actori nu au astfel de momente. Sunt cam şterşi, nu li se dau foarte multe șanse să strălucească, de aici și irelevanța pe care mi-au transmis-o.

Apoi, un al plus îl atribui deciziei de a face filmul un one take. Imaginea care curge încontinuu, creează în timp o tensiune puternică. Este de admirat tehnica, coregrafia care în acest caz este mai solicitantă și de asemenea, efortul mai mare al actorilor. Totuși, acel shaky cam devine la un moment dat extrem de enervant și face ca filmul să piardă din eleganță. Recunosc că venisem la Victoria cu speranța că voi găsi din nou eleganța din Birdman. La Iñárritu am găsit multe momente în care pur și simplu mă întrebam cum a fost posibilă filmarea? Cum au reușit să facă asta? Care este tehnica? Aici, mai puțin, sau aproape deloc. Victoria deși este cel mai lung film dintr-un singur cadru, nu are tranzițiile fascinante din Birdman, nu are imaginea clară, stabilă, precisă și nici actori de calibrul lui Norton sau Keaton. Însă asta nu ar fi fost ceva rău, dacă se acorda mai multă atenție unor detalii.

Victoria_Still

Ceea ce deranjează cel mai mult este stupiditatea situației și absurditatea personajelor. Începutul este interesant, îi cunoaștem pe cei care urmează să ia parte la acțiune. Se conturează relația dintre cei patru și ulterior legătura dintre Sonne și Victoria. Iar apoi, tot acest efort este aruncat la gunoi. Dacă filmul ar fi fost mai bun, aș fi putut probabil să trec cu vederea anumite scăpări, dar nu este cazul aici. Ca să înțelegeți mai bine, vă îndemn la un exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că suntem personajul principal. E noapte, suntem puțin amețiți de la băutură, iar patru golani, clar beți, ne abordează. Ce facem? Normal și logic ar fi să nu îi băgăm în seamă și să trecem mai departe. Dar vom merge cu filmul și vom vorbi și noi cu ei. Deci o femeie beată, singură, care nu cunoaște nici limba merge în noapte cu patru bărbați necunoscuți (aici merge o vorbă de-a englezilor: seems legit). Bun, apoi ne îndrăgostim de unul dintre ei, fiindcă e mai simpatic, facem tot felul de tâmpenii, deși e ora patru dimineața și în trei ore trebuie să mergem la muncă. Vom trece peste unele detalii direct la partea când acest om pe care îl cunoaștem abia de câteva ore ne cere să îl ajutăm cu ceva. Țineți minte, nu știm limba și habar nu avem despre ce e vorba. Din nou, normal și logic este să refuzăm și să ne vedem de treabă, dar vom merge din nou cu filmul, vom accepta. Fiindcă, de ce nu? Oamenii țipă în jurul meu într-o limbă pe care nu o cunosc, habar nu am în ce mă bag, dar accept, că ce se poate întâmpla? Doar nu cumva voi fi amenințată cu arma, apoi ajut la spargerea unei bănci, după care poliția va fi pe urmele mele și îmi voi privi toți prietenii cum mor, nu?

Cred că ați înțeles cam care este problema. Acțiunile personajelor sunt foarte greu de crezut. Și pentru nicio secundă nu poți să scapi de gândul că oamenii aia abia se cunosc de câteva ore. E pur și simplu imposibil să crezi că în așa puțin timp s-a format între ei o legătură extrem de profundă, că sunt prieteni, că se pot îndrăgosti unul de altul. Eu cel puțin nu am putut să înghit această idee. Iar durata nu ajută deloc în acest sens. Personajele sunt dezvoltate în primele douăzeci de minute, iar după filmul o ia la vale. Probabil ar fi fost mai bine să înceapă direct din acțiune, fiindcă altfel, acele minute de introducere nu fac altceva decât să plictisească.

Am plecat de la film puțin dezamăgit, nu a fost tocmai ce credeam că o să fie. Poate din cauza premiilor pe care le-a luat, așteptările mele erau prea mari. Acum, mi-e puțin greu în legătură cu recomandarea acestui film. Pentru idee, pentru Costa, pentru cinefili și pentru cei antiamericani, da. Victoria este o experiență interesantă, dar parcă prea lungă și obositoare. Iar personajele uneori sunt prea absurde, situațiile la fel. Însă, pentru acele puține momente bune, înclin spre un da mai hotărât. Decât un blockbuster plin de clișee, alegeți Victoria.

NOTA : 6.5

Articol scris de Andrei Geornoiu – https://andrewgfilms.wordpress.com/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
One Comment

Leave a Reply to Dan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *