The Avengers: Age of Ultron

ultronThe Avengers: Age of Ultron

The Avengers a fost spectaculos, presărat cu umor, un spectacol pe cinste care a strâns in salile de cinema milioane de spectatori. Cu acest succes, The Avengers a schimbat si universul Marvel, devenit apoi o masină de făcut filme cu super eroi. Un eșec putea reduce acesta avalanșă prezenta atât pe marele ecran dar si pe cel mic, dar acest lucru nu s-a întâmplat, Age of Ultron fiind un box office super hit. Până la o dispariție inevitabilă poate că mai este ceva timp, dar semne că ea se apropie există. Noile filme sunt mai slăbuțe, iar Marvel nu are cum prevină decăderea, dacă pe lângă un nou Avengers lansează pe piață remake-uri jenante ca Fantastic Four sau comedii lejere si stupide ca The Ant Man. Până să vină declinul, publicul va fi asaltat si cu o serie de filme de la DC, care spre deosebire de cei de la Marvel, au ales o altă cale. Una mai dark, una în care diferența dintre răufăcători si eroi nu este așa de mare iar personajele par a fi conturate mai bine pentru a oferi și altceva decât spectacol.

Dar să revenim la oile noastre sau mai bine zis la Iron Man, Captain America, Hulk, Thor, BlackWidow și Hawkeye, care trebuie să salveze lumea din nou. Pericolul nu mai vine de pe altă planetă, de data aceasta inamicul fiind unul intern, o inteligență artificială creată de Tony Stark. Ultron vede (ca orice altă inteligență artificială prezentă pe marile ecrane) în omenire un virus, o rasă ce trebuie eliminată pentru a face loc unui nou început. Până să ajungem la confruntările spectaculoase, dar mult mai puține ca în primul film, ajungem să-l cunoaștem mai bine pe Barton (Hawkwye), personaj folosit puțin în prima parte. Barton are prim planul în scenele de lupta dar și afara lor, unde ajungem să-l cunoaștem ca un simplu familist cu o viață liniștită departe de zgomotul orașelor. Pe lângă această introspecție în viața lui Barton, Joss Whedon are grijă să ne prezinte câteva fragmente și din viața Natashei. Vedem câteva imagini din trecutul ei dar aflăm și despre legătura dintre ea și Bruce. Ceilalți nu mai au nevoie de prezentare, fiecare dintre ei având propriul lor film în care s-a prezentat mai mult sau mai puțin.

Marvel's Avengers: Age Of Ultron..L to R: Captain America/Steve Rogers (Chris Evans) and Thor (Chris Hemsworth)..Ph: Jay Maidment..?Marvel 2015

Acțiunea începe undeva într-un oraș fictiv, situat probabil undeva prin Balcani. The Avengers se ocupă de Maximoff și recuperează sceptrul lui Loki, dar descoperă doi tineri cu puteri deosebite, care orbiți de dorința de răzbunare se alătură într-o prima fază inamicului. La scurt timp după ce primul inamic este învins, unul nou aprare. Ultron apare din dorința lui Tony Stark de a crea o inteligență artificială, numai că în loc să-i ajute pe The Avengers, Ultron îi vede ca dușmani, ca niște ținte care trebuie eliminate. Planul lui nu e foarte complicat, dar până la bătălia finală, Ultron reușește să-i dezbine.

ultron

Spectacolul e la el acasă din nou, efectele vizuale sunt spectaculoase și peste acestea Joss adaugă și un pic de dramatism. The Avengers: Age of Ultron pare pe alocuri un film de tranziție, o poveste în care nimeni nu e în centrul atenției, dar care anunță ceva mai măreț. Interpretările oferite de actorii principali nu ies cu nimic în evidență, sigurul care se face remarcat fiind James Spader cu vocea sa împrumutată villain-ului Ultorn.

Age of Ultron trebuie văzut de toți fanii universului Marvel, dar cei care nu au văzut majoritatea filmelor s-ar putea să nu bănuiască în ce direcție se îndreaptă povestea.

Notă:8/10

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *