Southpaw

Southpaw (2015) : încărcat de clișee

Nu sunt un mare urmăritor al filmelor care au ca principal subiect sportul, cu toate acestea am văzut mai multe producţii din această categorie. Nu sunt favoritele mele, dar trebuie să recunosc că unele titluri au anumite elemente care mi-au trezit curiozitatea. Actori mari, poveşti puternice, regizori talentați, opinii pozitive din partea criticilor, multe dintre ele conţin aceste lucruri. Sunt sigur că şi fără să vrei, nu ai cum să nu fi auzit de Rocky (1976) sau Raging Bull (1980). Într-adevăr, acestea sunt nişte filme de o calitate pe care nu o putem contesta. Şi lista mai poate continua cu The Wrestler (2008), The Fighter (2010) sau Million Dollar Baby (2004). Toate spun nişte poveşti impresionate, care au în spate de multe ori şi ajutorul de a fi true story-uri. Totuşi, având în vedere multitudinea de creaţii care au la bază acest subiect, este destul de greu să aduci ceva nou în această categorie. Iar asta descrie foarte bine ceea ce s-a întâmplat în Southpaw (2015).

Dacă ești cât de cât familiarizat cu acest subiect, de la primele rânduri pe care le citești despre filmul lui Antoine Fuqua, îţi formezi deja o idee despre ce va fi. Sigur avem sportivul care fie este la apogeu, fie este văzut drept cineva care nu are nicio şansă să îşi împlinească visul. Dacă este în prima categorie, atunci el trebuie să cadă, să piardă, să pară că a ajuns la finalul carierei, pentru ca apoi prin multă muncă să ajungă din nou sus. Dacă e într-a doua, atunci el trebuie să muncească enorm, în ciuda părerilor celor din jurul său şi prin voinţă şi efort va ajunge sus. Southpaw aparţine primei categorii. Billy Hope (Jake Gyllenhaal) este un boxeur aflat la apogeu. Nu are nicio înfrângere şi pare de neînvins. Dar totul se schimbă când soţia lui, Maureen Hope (Rachel McAdams), este ucisă într-un accident stupid. Îndurerat, Hope pierde meciul împotriva lui Turay (Rayco Saunders), cade în vraja drogurilor şi alcoolului, comportament din cauza căruia îşi pierde fiica (Oona Laurence). Prietenii îl părăsesc, trebuie să îşi vândă toate bunurile fiindcă nu mai are bani şi trebuie să facă tot ce poate ca să-şi pună viaţa în ordine pentru a-şi recupera fata. Pare cel mai ghinionist om de pe Pământ, nu? Oare va reuşi să iasă din această situaţie extrem de dificilă? Normal că da!

Când m-am uitat peste descrierea filmului am avut mari dubii dacă merită două ore din viață sau nu. Ca mulţi dintre cei care au văzut Southpaw, i-am acceptat clişeele pentru că am sperat că poate aduce şi o doză de originalitate. Speranţele mele au fost deşarte, nu există nicio încercare de a face un lucru original aici. Povestea este complet tipică şi previzibilă. Sportivul ajuns la apogeu cade în dizgraţie şi apoi prin multă suferință şi muncă reuşeşte să îşi recapete faima pierdută. Scenariul este absolut banal şi de multe ori încearcă să se complice aiurea. Sunt multe elemente în film care puteau fi explorate mult mai detaliat. De exemplu, trecutul lui Hope şi al soţiei sale, efectul pe care îl are moartea soţiei, pierderea copilului, efortul depus pentru a îndrepta greşelile. Fiecare dintre acestea probabil ar fi făcut o poveste destul de bună. Dar în schimb, în Southpaw sunt aruncate toate, combinate superficial şi dezvoltate incomplet.

În afară de Hope, niciun personaj nu contează. Chiar şi Maureen, a cărei moarte ar fi trebuit să fie un moment crucial, nu impresionează cu nimic. Drama este prea exagerată, prea aproape de o telenovelă. Nu avem cum să ne pese aşa mult de ce se întâmplă cu ea, fiindcă abia o cunoscuserăm de vreo 20 de minute. Fiica lor Leila, nu reuşeşte să fie decât enervantă prin replicile pe care le are, iar oamenii din jurul lui Hope sunt în mare parte irelevanţi. Poate doar antrenorul său Tick Wills (Forest Whitaker) reuşeşte să fie oarecum suportabil. În rest, totul este grăbit, incomplet şi previzibil.

Modul de filmare nu are nimic special, iar montajul mi s-a părut enervant. Prea rapid se trece de la un cadru la altul, lucru ce îmi lasă impresia de grabă şi nesiguranţă. Însă după toate aceste probleme ajungem şi la singurele aspecte pozitive ale filmului: ultima luptă şi Jake Gyllenhaal. Pentru mine meciul de la sfârşit este cel mai reuşit moment din Southpaw. Lung, tensionat şi chiar dacă nu mă pricep la box, mie mi-a dat impresia de autenticitate. Apoi este rolul lui Gyllenhaal, despre care nu am ce să comentez foarte mult. Peste aşteptări, intens, o interpretare de excepţie care ridică enorm calitatea filmului. Îmi păstrez opinia despre el, Gyllenhaal este un actor cu potenţial imens, care are mari şanse să fie nominalizat la Oscar pentru munca depusă aici. Şi chiar dacă nu este, sau dacă nu va câştiga, nu cred că mă înşel dacă spun că în viitor cu siguranţă va obţine acea statuetă.

Concluzionând, Southpaw este un film despre box, cu surprinzător de puţin box, dar cu o mulţime de clişee. Dacă ai văzut filmele pe care le-am menţionat la început, mai bine nu te uiţi la filmul lui Fuqua, fiindcă vei fi profund dezamăgit. Însă dacă nu eşti familiarizat cu acest subiect, Southpaw este un bun început care este posibil să-ţi trezească interesul pentru alte filme de acest fel. Iar dacă eşti fan Jake Gyllenhaal, atunci filmul este obligatoriu.

NOTA : 6.5

Articol scris de Andrei Geornoiu – https://andrewgfilms.wordpress.com/

Southpaw, 10.0 out of 10 based on 1 rating