Nymph()maniac: Vol. I și II (2013) – vulgar, subțire, fad

Nymph()maniac: Vol. I și II (2013) – vulgar, subțire, fad

Am doar respect pentru cei care încearcă să împingă limitele pentru a crea ceva nou şi original. Acesta a fost şi motivul principal pentru care am ajuns să urmăresc unele filme făcute de Lars von Trier. „Un regizor talentat şi plin de curaj”, asta mi-am zis când am văzut Dogville (2003). Apoi atmosfera deprimantă şi tristă din Melancholia (2011), mi-a confirmat faptul că avem de-a face cu potenţial creator mare. Aşa, din momentele bune, urmează să văd şi Dancer in the Dark (2000). Zic momentele bune, fiindcă în afară de aceste filme, domnul von Trier a avut şi încă are nişte idei care mă fac serios să mă îndoiesc despre acel potenţial pe care îl vedeam. Primul eşec poartă numele de Dogma 95 (o mişcare cam stupidă, pornită de Trier pentru că, aparent, nu este un mare iubitor de reguli). Tot pe aceeaşi linie de producţii proaste (sau neînţelese, cum le place unora să spună) se află şi celelalte filme, în afară de Melancholia, din ceea ce se numeşte Trilogia Depresiei: Antichrist (2009) şi filmul recenziei mele Nymphomaniac (2013) Vol. I şi II.

Dacă peste aberaţia numită Antichrist am reuşit să trec fără să îmi pierd timpul (adică nu m-am uitat la el), cu Nymphomaniac nu am mai avut aşa noroc. Şi adevărul este că mai bine pierdeam aproape două ore cu Antichrist, decât 5 ore cu ultima creaţie a acestui tot mai dezamăgitor regizor. Şi în caz că vi se pare că nu aţi citit corect, da 5 ore au împreună volumele I şi II, varianta uncut. Să nu fie loc de interpretări eronate, nu am nicio problemă cu lungimea filmelor. Am văzut cu o foarte mare plăcere filme lungi de trei ore ca Gandhi (1982), Schindler’s List (1993), seria The Godfather, toate filmele din trilogia The Lord of the Rings şi capodopera recentă Winter Sleep (2014), care presupune 3 ore de dialog continuu. Am stat aproape 4 ore lipit de ecran să termin Once Upon a Time in America al lui Leone. Deci durata nu este o problemă, sunt filme lungi care pot să fie şi extrem de bune. La von Trier lucrurile nu stau chiar aşa.

Nymphomaniac este probabil cea mai bună farsă pe care mi-a făcut acest regizor, în sensul că m-a păcălit complet. Îi ştiam tendinţa de a exagera, dar o făcea de multe ori cu bun gust, părea că vrea să spună ceva în afară de faptul că dorea să şocheze. Aici nu mai este vorba de aşa ceva, ultimul sau film fiind la fel de sec ca o producţie pornografică. Unde este senzualitatea? Unde sunt sugestiile? Unde este tandreţea? Unde profunzimea? Pentru un film cu un astfel de subiect te-ai fi aşteptat ca scenele să fie filmate într-un mod artistic şi provocator. Însă se pare că domnul von Trier nu ştie ce înseamnă provocator, fiindcă tot îl confundă cu pornografic.

nympho

Ce este până la urmă acest Nymphomaniac? Păi eu aş zice o poveste lipsită de viaţă la fel ca eroina sa. Joe (Charlotte Gainsbourg) este nimfomană. Joe este bătută şi abandonată în stare de inconştientă pe stradă. Joe este găsită de Seligman (Stellan Skarsgård), care o ia la el acasă şi o îngrijeşte. Joe se gândeşte că e o idee bună să-i povestească acestui străin toată viaţa sa, accentul căzând în special pe dependenţa sa de sex. Dacă îmi amintesc bine, Joe ne avertizează că va fi o poveste lungă. Noi nu o credem. Şi filmul începe.

Ştiţi sentimentul ăla de confuzie amestecată cu repulsie pe care mulţi dintre noi cred că l-am avut când am auzit că The Hobbit, o carte de nici 400 de pagini, va fi ciopârţită în 3 filme de peste două ore? Normal, acolo au existat alte motive, dar pe mine acelaşi sentiment mă încearcă acum după ce a trecut mai mult timp de când am văzut aberaţia lui von Trier. De ce 5 ore, domnule regizor? Sigur nu pentru bani, sau cel puţin eu nu cred asta. Atunci de ce? Era filmul aşa bun, atât de fenomenal, de nemaivăzut în istoria cinematografiei, că dacă s-ar fi tăiat din el ar fi fost un dezastru total? Mai mult ca sigur nu. Nici acum nu găsesc un răspuns pentru lungimea mult prea mare.

Povestea din Nymphomaniac putea fi spusă în cel mult 2 ore şi jumătate, eu aş zice chiar 90 de minute, aşa în stilul lui Bergman. Mă simt şi puţin prost că am menţionat un astfel nume în recenzia asta. Dar nu, domnul von Trier, are el o plăcere ciudată de data aceasta şi vrea să ne chinuie mai mult (de aceea vă recomand să vedeţi varianta de 4 ore, e tot mare, dar credeţi-mă că nu pierdeţi nimic).

Însă vă daţi seama că durata filmului nu este cea mai mare problemă a sa, ea mai mult le agravează pe celelalte. Care sunt acelea? Una ar fi personajele. Rar mi-a fost dat să văd nişte personaje mai fade decât ce îmi arată acest regizor danez. Probabil singurul moment de expresivitate emoţională îl are în Vol. I, Uma Thurman care interpretează o Dnă. H furioasă şi dezgustată, ajunsă într-o stare de profundă disperare. În rest, poker faces peste tot, aici actriţa care o interpretează pe Joe tânără (Stacy Martin) este atât de bună încât mi-a amintit puţin de talentul imens al reginei inexpresivităţii, Kristen Stewart.

nymphomaniac

A doua, şi risc să mă repet, unde sunt senzualitatea şi bunul gust? Oriunde se pare, doar la von Trier nu. Nymphomaniac mi se pare că habar nu are ce vrea să fie. Film erotic? Nu, e mult prea bădăran şi sec, prea pornografic şi lipsit de emoţie. Vreţi film erotic bun, poate şi puţin şocant, uitaţi-vă la Ai no korîda (1976). Acela este un film pur şi simplu pasional, nu vrea să fie altceva. Dacă acela este prea mult pentru voi încercaţi The Duke of Burgundy (2014), un film care în ciuda subiectului, are foarte multă eleganţă şi bun gust.

Dar, să nu ne oprim aici. Trier face şi pe filosofu’. Aduce metafore, la fel de şterse ca întregul sau film, face comparaţii, o dă pe imagini simbolice, tot tacâmul. Acum mă refer la ambele filme. Nu are rost să vorbesc despre ele separat (deja am pierdut odată mult timp văzându-le), mai ales că, până la urmă, sunt un singur film. Singurul comentariu pe care îl voi face în acest sens este că prima parte este mai bună decât a doua, dar cu puţin, atât de puţin că este aproape insesizabil.

Per total, acest studiu de caracter mi s-a părut mult prea lung, prea vulgar şi lipsit de emoţie. Plus, nici nu voi comenta finalul. Pentru mine ultima fază este o bătaie de joc lipsită de imaginaţie şi respect faţă de cel care îşi răpeşte 5 ore din viaţă ca să îţi vadă filmul.

Ok, probabil aceasta este cea mai uşoară concluzie şi recomandare pe care o fac până acum: NU. Pur şi simplu nu se merită să vedeţi acest film. Dacă ar fi fost făcut în glumă, fără să aibă atâtea pretenţii nefondate, atunci da. Însă von Trier chiar se ia în serios aici. Deci, mai bine să îl lăsăm în pace. Până la urmă filmul e făcut pentru el, nu pentru noi (din câte am citit regizorul suferă de depresie, iar efortul de creaţie pus în film are un efect terapeutic pentru el).

NOTA : 5

articol scris de Andrei Geornoiu – https://andrewgfilms.wordpress.com/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *