De rouille et d’os: suferința este primul pas spre împlinire

Rust and Bone, 2012În recenzia pentru Familia Bélier (un film despre o familie de surdomuți, în care doar fata aude și are o pasiune pentru muzică) spuneam că nu-mi plac filmele despre persoane cu dizabilități. Nu-mi plac, pentru că mă gândesc tot timpul la problema acelei persoane și nu pot scăpa de un omniprezent sentiment de milă. Dar am urmărit mai multe astfel de filme (americane, asiatice și europene) și am remarcat că, uneori, oferă o descriere foarte puternică și emoționantă a vieții, a speranței și a credinței.

Din Franța vin filme precum Intouchables (r. Olivier Nakache, Eric Toledano, 2011), La famille Bélier (r. Eric Lartigau, 2014) sau Sur mes lèvres (Pe buzele mele, 2001) și De rouille et d’os (Rugină și os, 2012), de Jacques Audiard, un regizor de care am aflat recent și care a venit în țara noastră la a VI-a ediție a Les Films de Cannes a Bucarest. El consideră că un film trebuie să păstreze un echilibru: dacă este prea realist, devine plictisitor; dacă este prea stilizat, nu mai e verosimil. De aceea, realismul din filmele sale se îmbină cu suprarealismul (de exemplu, în Un prophète, protagonistul este bântuit de o proiecție a subconștientului său, în urma săvârșirii unei crime), imaginile artistice (în special slow-motion) și muzica extradiegetică pentru a oferi un mesaj mai puternic și profunzime.

De rouille et d’os spune povestea lui Alain (Matthias Schoenaerts), un tată singur, sărac, nevoit să apeleze la sora sa pentru ajutor în creșterea fiului său. Alain se întâlnește, într-un club, cu Stéphanie (Marion Cotillard), o dresoare de balene, și o ajută să ajungă acasă. În urma acestei scurte întâlniri, Alain îi dă numărul de telefon. Stéphanie are un accident la locul de muncă, în urma căruia își pierde picioarele. Depresivă și singură, îl sună pe Alain. S-ar putea crede că Alain o ajută necondiționat, din altruism, pe Stéphanie, dar între cei doi se dezvoltă ceva mai mult decât o relație de amiciție.

Filmul are două fire narative: primul urmărește relația tată-fiu. Alain are un suflet bun, dar, din cauza greutăților, pare, uneori, rece și distant, lucru ce afectează relația cu fiul său, privat și de afecțiunea maternă. Singura sa pasiune este boxul, activitate prin care va reuși să obțină ceva bani. Al doilea fir arată relația dintre Alain și Stéphanie. Deși prietenos și binevoitor, Alain nu pare să vadă în Stéphanie o iubire, ci o prietenie. Sentimentele sale sunt neclare. Doar în urma unei traume își va da seama ce e cu adevărat important în viața lui.

Cel mai puternic personaj este, cu siguranță, Stéphanie. Interpretarea excelentă a lui Marion Cotillard te aduce și mai aproape de personaj. În urma accidentului, ea nu-și pierde doar încrederea în sine, ci și prietenii. E singură și depresivă, nu-și poate accepta noua condiție, se simte inferioară și inutilă. Prezența lui Alain este singura alinare pentru ea. Începe să aibă sentimente pentru el, însă nu e sigură că și el simte la fel.

Rust and Bone, 2012

Filmul are câteva secvențe foarte puternice. La prima ieșire din casă după accident, Stéphanie este dusă pe plajă. Alain vrea să o ducă în apă, dar ea refuză. Nu vrea să fie văzută de lume, îi este rușine de aspectul ei. Merge, totuși, pe plajă și-l privește pe Alain cum înoată. Ascultă sunetul valurilor, simte razele Soarelui pe fața ei, miroase aerul și, în cele din urmă, decide să intre în apă. În mare, se simte precum o sirenă. Simte că acolo este locul ei. Marea o eliberează, îi oferă libertatea de a se mișca în voie.

Într-o altă secvență, cei doi discută despre relații, parteneri, sex. Stéphanie spune că-i plăcea să fie privită de bărbați. Îi plăcea să-i excite. Atât, apoi se plictisea. Dar acum a uitat cum era. Nu se mai simte atractivă. Alain îi propune o partidă de sex. După o scurtă ezitare, Stéphanie acceptă, dar îi spune că nu vrea sărutări. Pentru ea, sărutul e un gest mai intim decât sexul, e o etapă la care relația lor nu ajunsese încă. Deși pentru el nu e decât o partidă de sex, pentru ea e mai mult de atât. E momentul în care se simte din nou atractivă, își recapătă încrederea în sine și începe să-și accepte noul trup, să se simtă o ființă umană.

Filmul lui Jacques Audiard este, cu siguranță, puternic și emoționant. Cu o poveste bună și o interpretare excelentă din partea lui Marion Cotillard, De rouille et d’os este mai profund decât pare, este o metaforă a vieții și o surprindere a umanității.

NOTA MEA: 8 – scris de Cosmin TIȚA (BLOG | FACEBOOK)

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
De rouille et d'os: suferința este primul pas spre împlinire, 10.0 out of 10 based on 1 rating

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *