Bridge of Spies (2015): prea ușor

d2Bridge of Spies (2015): prea ușor

Bridge of Spies (2015) este cel mai nou film al unui regizor care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Steven Spielberg (mulțumesc celor de la OdeonFilm pentru invitație). Acest nume naște automat interes în mintea oamenilor. Adică, cred că și fără să fi văzut, nu ai cum să nu cunoști câte ceva despre Jaws (1975), E.T. the Extra-Terrestrial (1982) sau Jurassic Park (1993), niște blockbustere adevărate, care vor rămâne pentru totdeauna în istoria cinematografiei. Totuși, ceea ce este interesant la Spielberg, este că mintea sa a stat și în spatele unor opere cinematografice de mare valoare artistică precum Schindler’s List (1993) sau Saving Private Ryan (1998). Cariera acestui om este una imensă, se întinde pe o perioadă foarte lungă de ani, perioadă în care a regizat zeci de filme. Deci, cu o astfel de experiență la cârmă, cum arată Bridge of Spies ?

Păi, aș putea spune că este tipic Spielberg. Avem un subiect istoric (exact cum preferă de la un timp regizorul), povestit şi interpretat solid. Dar, mai mult sau mai puțin, o lipsă a „ceva” se simte pe tot parcursul filmului. Povestea este plasată în perioada Războiului Rece. Aici, soarta lui James B. Donovan (Tom Hanks) un avocat de asigurări, se va schimba complet când este rugat să-l reprezinte în instanță pe Rudolf Abel (Mark Rylance), un spion rus capturat pe teritoriul S.U.A. După cum se observă, Donovan este portretizarea perfectă a omului obișnuit prins într-o situație neobișnuită. Iar lucrurile se complică progresiv. Pilotul Francis Gary Powers(Austin Stowell), aflat într-o misiune de spionaj secretă la 21 000 de metri altitudine este descoperit și atacat. Avionul său este distrus, iar el capturat de ruși. Și, pentru că nu era de ajuns, Frederic Pryor(Will Rogers), un student american este capturat și el, fiind bănuit de spionaj, în Republica Democrată Germană. Nu cred că mai este o surpriză că realizarea schimbului de prizonieri va cădea pe spatele lui Donovan. Dacă va reuși, cum va reuși, rămâne de văzut.

Cei care mi-au citit recenziile știu că nu sunt un mare fan al filmelor istorice sau bazate pe povești adevărate. Știam aceste detalii despre Bridge of Spies, totuși, nu am vrut să aflu mai mult de atât. Aceasta a fost o decizie bună, fiindcă am fost plăcut surprins să văd cu nu era chiar cum credeam eu. În mintea mea se conturase un film tipic cu spioni, și mai ales, cu personaje principale care să fie spioni. Deci, faptul că Donovan este avocat, chiar dacă unul mai special, m-a încântat. În rest, însă, filmul este doar o poveste cu spioni.

bridges

Regia lui Spielberg este impecabilă, așa cum mă așteptam să fie. Frații Coen fac o treabă foarte bună la scenariu, adăugând acel comic specific lor, care, recunosc, îmi place foarte mult. Iar imaginea lui Janusz Kaminski (vechi colaborator al lui Spielberg și câștigător a două premii Oscar), rece, puțin întunecată, învăluie filmul într-o atmosferă propice subiectului abordat. Dacă îl mai adăugăm și pe Hanks în rol principal, mulți ar spune că filmul va fi sau este un succes, fără să stea pe gânduri. Într-adevăr, pe hârtie, Bridge of Spies arată perfect la toate capitolele. Totuși, cum se reflectă aceste nume de fapt în film? Eu cred că exact așa cum te-ai aștepta.

Abilitățile regizorale ale lui Spielberg combinate cu puterea narativă a fraților Coen se combină foarte bine. Felul în care „curge” povestea este plăcut, nimic nu este prea exagerat, nimic nu este dus la extrem, iar cantitatea mai mare de replici care sunt și bine gândite este un mare plus pentru mine. Și cu toate acestea nu am putut să scap deloc de sentimentul că ceva lipsește

Mai mult decât pe ce se întâmplă, ar trebui să ne concentrăm pe cei care fac să se întâmple. Analizând cu atenție, doar două personaje sunt implicate în acțiuni grăitoare: Donovan și Abel. Restul, e greu de spus. Sunt undeva, sunt asemenea unor schițe, soția îngrijorată, spionii care urmăresc doar interesul țării, judecătorul care își lasă sentimentele să intervină în deciziile sale, copiii speriați etc. Ei sunt prea puțin importanți pentru a putea aduce o atingere în derularea filmului. Sunt necesari, sporesc realismul și autenticitatea, dar nu ies cu nimic în evidență și sunt ușor de trecut cu vederea. Totuși, să revenim la personajele noastre principale. Conturarea lor, deși nu extrem de complexă, este suficient de bine făcută cât să te atragă. Dacă de la Hanks, cu toții de așteptam la o interpretare, dacă nu perfectă, măcar foarte aproape de acest statut, surpriza a fost la mult mai puțin cunoscutul Mark Rylance. Dacă din replica lui Abel, „omul de neclintit” este o sintagmă pe care regizorul parcă vrea să o asociem mai mult cu Donovan, ea se poate aplica, și poate chiar mai bine, pentru cel care o rostește. Rudolf Abel este un om a cărui loialitate nu poate fi frântă. Singur printre străini, nu cere ajutor, nu vrea nicio înțelegere și prin tot ce face arată că moartea nu îi provoacă nici cel mai mic sentiment de teamă. Și în ciuda acestei atitudini reci și închise, Abel nu este un om fără inimă, acest fapt devenind evident din felul în care vorbește și se comportă cu Donovan. Poate tocmai acest stoicism al spionului trezește mai puternic spiritul dreptății și corectitudinii în Donovan. Așa cum Abel nu vrea să își trădeze principiile și avocatul american refuză se supună ordinelor legate de cum să fie verdictul procesului. La fel ca Abel și el este pus în situația să se lupte cu o întreagă țară care ajunge să-l urască.

Această situație a omului normal pus în situații mai puțin obișnuite, nu mai e niciun mister că îi se potriveşte lui Hanks ca o mânușă. Prin comportamentul lui Donovan, Spielberg aduce totodată și o critică ușoară Americii, pe care o combină uneori cu mici laude. Neclintirea lui Donovan se apropie, totuși, mai mult de o încăpățânare, iar caracterul său pare mai puțin interesant decât al celui pe care vrea să îl protejeze. Chiar dacă jocul lui Hanks este perfect, personajului său îi lipsesc o oarecare gravitate gesturilor, o greutate a cuvintelor și o verticalitate incontestabilă. La Abel, prin tăcerea care îl înconjoară, simțim că loialitatea sa își are rădăcinile într-o iubire mare față de propria țară, sau poate într-un accentuat respect pentru propria onoare. Dar unde putem găsi rădăcinile convingerilor avocatului american? Poate în lupta sa continuă cu sistemul? Poate în sacrificiile pe care le face? Dar toate acestea se trag dintr-o sursă externă, sau cel puțin așa pare, este un comportament prea extrovert, iar eu nu am putut scăpa de impresia că se atinge doar suprafața, fără a plonja în profunzime.

Cred, acum la final, că profunzimea este acel ceva care lipsește aici. Bridge of Spies este un film prea ușor, făcut de un regizor care a demonstrat că poate să fie cutremurător de serios (vezi Schindler’s List). Tocmai de aceea, pentru un anumit gen de public probabil că este perfect. Și îl recomand în acest sens. De fapt, pot să îl recomand tuturor. Este un film bun, pe care nu vei regreta că l-ai văzut. Totuși, să nu te aștepți să fii impresionat, mai nimic nu este memorabil în această abordare, parcă prea cuminte și liniștită, a unui subiect grav.

NOTĂ: 7.5

Articol scris de Andrei Geornoiu – https://andrewgfilms.wordpress.com/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.5/10 (2 votes cast)
Bridge of Spies (2015): prea ușor, 6.5 out of 10 based on 2 ratings
One Comment

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *