Your Highness

Your Highness
D: James Franco, Danny McBride, Natalie Portman
R: David Gordon Green
Release: 8 Aprilie
US Box Office:$ 21,6 M
Durată: 1 h 42 min.
Gen: Comedie

Your Highness, o parodie medievală cu gust de fantasy şi miros de Men in Thights, aduce la cunoştinţa publicului cinefil câteva lucruri. Spre exemplu aflăm că parodiile medievale nu pot stârni râsete dacă nu au la fiecare a cincea replică expresii sau cuvinte vulgare. Fără „suck”, „fuck” şi „cock”, ingrediente de bază, parodia medievală nu mai e parodie; fără aceste cuvinte folosite în numeroase expresii râsetele nu au cum să apară, dar în acelaşi timp folosirea în abundenţă poate dăuna. În strânsă legătură cu aceste cuvinte, se află gesticulaţia personajelor. Aproape de fiecare dată când din gura personajelor ies aceste cuvinte, capul, mâinile sau corpul trebuie să mimeze acţiunea verbelor. Fără gesticulaţie, forţa verbelor s-ar pierde undeva în minunăţia codrului, iar publicul iubitor de acest gen ar fi dezamăgit.

În afară de cuvinte şi gesturi, parodiile cu tematică medievală mai au ceva în comun. Personajele feminine sunt atrăgătoare pentru a se potrivi statului de prinţese, de fiinţe firave ce caută protecţie şi iubire. Aproape mereu, un vrăjitor, un monstru, în esenţă un personaj malefic pune mâna pe ele şi vrea să le transforme în purtătoare de moştenitor. Reţeta se repetă şi aici, dar pe lângă prinţesa virgină răpită, un alt persoanj feminin apare. Ea, Isabel (Natalie Portman), este războinică şi gata mereu să stârpească răul din rădăcini. Contrar aşteptărilor, Isabel nu se îndrăgosteşte de prinţul viteaz ci de fratele acestui, un pierde vară mai fricos, dar mai inteligent. Mai mult de atât, Isabel nu e o urâţenie crescută prin păduri, ci o fiinţă suplă, sexy, gata-gata să-i lase pe toţi cu gura căscată. Aş mai menţiona o centură de castitate, nişte vrăji, câţiva trădători, monştrii minunaţi şi fericirea unui prinţ şi a unei prinţese, dar bănuiesc că aceste lucruri vă sunt deja cunoscute.

Your Highness este genul de film ce nu se abate mult de la reţeta mai sus prezentată. Povestea se învârte în jurul unui tărâm magic, în jurul unor prinţişori – unul viteaz, dar cam prostănac şi abuzat sexual pe nume Fabious (James Franco) şi unul cam fricos, leneş pervers, dar destul de ager la minte pe nume Thadeous (Danny McBride). Cei doi pornesc într-o aventură pentru a salva regatul şi pe prinţesa BellaDonna (Zooey Deschanel) din mâinile unui vrăjitor nemuritor. Aventura este plină de umor penibil, iar finalul este fericit pentru toată lumea.

Povestea prinţişorilor şi aventurile lor sunt destul de penibile şi previzibile. Cinefilul care nu prea se împacă cu parodiile va suporta cu chinul vulgarităţilor, dar noroc cu Natalie Portman care-ţi mai captează atenţie prin câteva ipostaze sexy.
Distribuţia îşi face treaba identificându-se foarte bine cu personajele create. James Franco demonstrează că zâmbetul de prostovan îl poate ajuta şi în comedii penibile, iar Natalie Portman este singura prezenţă neafectată de prostie.

Cu un scenariu scris tot de Danny McBride, Your Highness e mai degrabă un film pentru fanii genului, sau pentru cei ai actorului, un comediant destul de apreciat. Dacă nu vă încadraţi în această categorie o să fiţi un pic dezamăgiţi, dar cu toate acestea filmul merită vizionat pentru Natalie Portman, pentru câţiva monstruleţi şi pentru o atmosferă de fantasy bunicică.

Notă:5,5/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
8 Comments
    • m@ri@n
      | Reply
    • m@ri@n
      | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *