You don’t know Jack 2010

You Don`t Know Jack, 2010

Guilty. Dar îl ştiu pe Al Pacino!

Anca G.

Nota mea: 9/10

Băieţii de la HBO Film s-au obişnuit să ne livreze numai chestii faine de la o vreme (vezi mini-seriile Carnivale, The Pacific, House of Saddam, sau peliculele Taking Chance şi Generation Kill), şi zău c-aş fi preferat să rabd 5 săptămâni fără cafea decât să pierd un film venit din partea lor, care-l mai are şi pe maestrul Al Pacino în rolul principal.

You Don`t Know Jack, în regia lui Barry Levinson (tăticul lui GoodMorning, Vietnam şi Rain Man), i-a dat lui Pacino ocazia să ne lase încă o dată paf, deşi rolul pe care-l interpretează nu e tocmai ceea ce unii şi-au imaginat c-o să fie. Se zvonea prin revistele de profil că titanul de la Hollywood îl va interpreta pe ucigaşul Dr. Death. Mai toţi ne-am imaginat atunci un fel de Freddy Kruger cu mutra lui Pacino sub pălărie şi c-o seringă-gigant în mână (eventual două, trei… cinci!), aplecându-se peste nişte bieţi pacienţi nevinovaţi, suferinzi de urticarie. Pe urmă, au apărut primele imagini de pe platourile de filmare, şi toată lumea s-a speriat că fostul Corleone a îmbătrânit (de parcă ar putea Al Pacino să îmbătrânească vreodată…).

Filmul ne-a dat peste cap toate predicţiile. Producţia pleacă de la povestea adevăratului Dr. Death, pe numele său, Jack Kevorkian, controversatul militant pentru dreptul la eutanasie, care în anii `90 a fost acuzat de practicarea sinuciderii asistate (a fost şi condamnat pentru aceeaşi mămăligă de câteva ori). .

Al Pacino, BrendaVaccaro, Susan Sarandon, John Goodman şi Danny Huston construiesc împreună un film care te poartă prin toate emoţiile posibile, de la milă, la ură, prin toate întrebările existenţiale pe care ţi le pui într-o viaţă de om, un film care plesneşte din toate părţile de un farmec morbid şi ciudat – farmec, totuşi, chiar dacă porneşte de la o biografie (NealNicol şi Harry Wylie, Between the dying and the dead: Dr. Jack Kevorkian’s life and the battle to legalize euthanasia).

Jack Kevorkian e un moşuleţ la pensie, fost doctor de carieră, pasionat de jazz şi de pictură (recunosc, am gugălit un pic după operele lui), zgârcit, ca toţi moşii, celibatar. Locuieşte când singur, când cu soră-sa, Margot, o foarte mare amatoare de peruci, spune un nu clar zahărului şi colesterolului din produsele junkfood şi merge pe bicicletă ca să se menţină în formă.

Păcatul lui este că vrea să redea celor care se află în faza terminală a unor boli care te-nfioară numai când le auzi numele, demnitatea. Copil fiind, a fost martor la spectacolul morţii mamei sale, care l-a urmărit întreaga viaţă: imagine, Jack, the worst tooth ache in the world.Now imagine that tooth ache being in every bonein your body. Şi-a dat seama că nimeni n-a greşit atât de mult, încât să fie lăsat să moară în mizerie, chinuit de dureri atroce, şi a devenit – în limbaj publicistic – un cruciat al ideii de drept la moarte. Chiar avocatul său spune la un moment dat, adresându-se onoratei instanţe : inconştienţilor li se taie firele care-i ţin în viaţă în mod voit, chiar dacă n-au cum să-şi exprime voinţa în legătură cu ceea ce li se întâmplă, dar pe cei cărora le-a mai rămas un gram de energie pe care şi-o folosesc ca să şoptească – Nu mai pot, vreau să se termine, nu-i ascultă nimeni. Desigur, viziunile asupra subiectului sunt multe, iar opiniile, contradictorii. Pe de o parte, ceea ce îndură pacienţii în agonie, este peste puterea omului obişnuit de a înţelege, şi mult mai crunt decât şi-ar putea imagina. Lăsându-l să se chinuie, un doctor n-ar fi cu nimic deosebit de naziştii care decimau evrei prin lagăre, în cel de-al doilea război mondial. Pe de altă parte, dacă într-o zi, victima s-ar trezi, s-ar deconecta de la aparate şi-ar începe să meargă, fără nicio durere?! Desigur, mai vine şi doctrina creştină, potrivit căreia, nimeni în afară de divinitate, n-are dreptul de a lua viaţa unui om, dar este repede anihilată de scurta conversaţie dintre Kevorkian şi o tânără militantă împotriva sa: Haveyou no religion? Haveyou no god?  – Oh, I do, lady, I have a religion, hisnameis Bach. Johann Sebastian Bach. And at leastmygodisn’t an inventedone.”

De fapt, întreg filmul e presărat cu replici deştept alese şi plasate la momentul oportun, ca să întărească sau să diminueze tragismul faptelor prezentate. Un fum uşor de umor negru pluteşte prin faţa ecranului când DJul de la radio glumeşte (e glumă şi nu prea-i glumă) pe seama activităţii doctorului, când Kevorkian îşi sărbătoreşte prima eliberare cu un pahar de apă, când doctorul întoarce cu abilitate propriile argumente absurde împotriva curţii (What law have I broken?  Some antiquated common laws. Do you know that it’s a crime not tobelieve in the bible?!), sau când vedem înşiruite pe pereţii unei galerii de artă, picturile moşuleţului, de altfel, extrem de bine concepute artistic, dar înfăţişând nazişti servind la masă creier – crud – de evreu.

Până şi muzica aleasă ca fundal oferă un fel de vioiciune aparte producţiei – ciupituri vesele de vioară şi onomatopee zglobii însoţesc imaginile care, în lipsa lor, n-ar face altceva decât să stârnească bocete, sau să te determine să iei cel mai apropiat topor şi să-i iei gâtul primului avocat care-ţi iese în cale.

Levinson face el ce face şi amestecă uniform toată gama de sentimente umane. Am zâmbit discret în colţul gurii în urmă cu 5 secunde? Vom servi o porţie de milă pentru doctoraşul bătrân, prea slăbit emoţional ca să-şi vadă sora moartă, sau pentru viteaza Janet Good, jucată ireproşabil de Susan Sarandon, care, măcinată de cancer, îşi alege momentul morţii şi-şi parafează sfârşitul prin metoda Kevorkian.

În jur de 130 de pacienţi au fost ajutaţi de Dr. Death în anii `90, şi toţi i-au rostit un mulţumesc şoptit înainte să plece. Filmările doctorului şi documentele păstrate stau mărturie în acest sens. Ăsta e unul din motivele pentru care filmul te bântuie mult timp după ce vizionarea s-a încheiat, şi te face să te-ntrebi… tu ce-ai face? Ce hotărâre ai lua? Kevorkian doar dădea oportunitatea unei morţi decente, demne, urmând ca pacientul să se decidă dacă vrea să aibă control asupra sfârşitului său, sau să aştepte în agonie moartea naturală. Nu e un criminal, cu siguranţă. Sfânt? Drac? Din amândouă câte puţin.

Nu ne rămâne decât să ne înclinăm în faţa unui genial dirijor de sentimente, Barry Levinson, şi a unei găşti geniale de actori, în frunte cu magnificul Pacino.

Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *