We bought a zoo

We Bought a zoo – Sometimes you think it’s Africa, sometimes it’s just a fairytale…
D: Matt Damon, Scarlett Johansson
R: Cameron Crowe
Release:  23 Decembrie 2011
US Box Office: $ 74.9 M
Durată: 2 h 04 min.
Gen: Drama, romance

Cameron Crowe e un tip optimist, un tip căruia îi place viaţa şi care reuşeşte să ne facă să zâmbim chiar dacă pe ici pe colo mai strecoară câte un deces. We bought a zoo e o poveste plină de optimism, un basm pe alocuri cu peisaje minunate, cu personaje încântătoare care reuşesc să te bine dispună cu o uşurinţă demnă de apreciat. Nu sunt fanul acestui gen de film, nu-mi plac dozele manipulative de fericire, dar trebuie să vă spun că Matt Damon, Scarlett Johansson şi restul echipei au reuşit să mă convingă cu povestea lor, ajutaţi desigur şi de nişte animale simpatice, o lumină naturală încântătoare şi o fetiţă de vreo 7 anişori extrem de simpatică.

Firul epic ce poate fi asemuit cu cel al unui basm începe într-un ton mai pesimist. Benjamin Bee(Matt Damon) un jurnalist curajos, apreciat pentru reportajele sale încearcă să-şi revină după moartea soţiei. Fără ea, Benjamin trebuie să aibă grijă de Rosie, fiica de 7 ani şi de Dylan băiatul de 14 ani. Primele cadre sugerează o stângăcie firească, o mică familie cuprinsă de haos şi nevoia de schimbare. Apoi schimbarea are loc. O decizie modifică destinul unei familii şi în loc de o viaţă într-un oraş gălăgios, se iveşte o viaţă la ţară într-o casă de vis cu o grădină zoologică în loc de curte. Da, o grădină zoologică şi nu e vorba de nicio moştenire surprinzătoare sau de un truc imobiliar. Benjamin decide nesilit de nimeni să-şi investească toţi banii într-o grădină zoologică plină de animale şi cu un staff un pic necăjit datorită lipsurilor. Decizia nebunească de a face o asemenea achiziţie i se potriveşte de minune lui Benjamin, mai ales dacă vedem tipul de reportaje realizate, numai că această nouă provocare are impact şi asupra copiilor săi. Poveste se dezvoltă frumos, personajele se apropie cu uşurinţă unele de altele ca şi cum toţi ar fi membrii unei familii mărite care se pregăteşte de oaspeţi într-o zi de sărbătoare. Pe parcurs intervin firesc şi unele probleme(lipsa banilor, animale bolnave…), nişte refulări fireşti, un personaj ”negativ” dar se găsesc mereu soluţii şi buna dispoziție nu dispare nici măcar când Ben stă faţă în faţă cu un grizzly de vreo 300 de kilograme.


Distribuţia conţine două nume importante, Matt Damon şi Scarlett Johansson, însă niciunul nu e strălucitor. Asta nu înseamnă că nu sunt buni. Ba dimpotrivă sunt perfecţi tipologia personajelor din poveste. Matt e mai convingător pentru că personajul său are o importanţă mai mare, pentru că regizorul îi permite să răbufnească, să viseze, să se întristeze şi să-şi amintească tot ce era mai frumos. De cealaltă parte Scarlett are un rol mai redus, dar chiar şi așa te convinge cu un personaj simpatic uşor de îndrăgit. Un rol important mai au şi Maggie Elizabeth Jones, Elle Fanning şi Colin Ford, pentru că au contribuit foarte bine la dinamica poveştii. Dacă ar fi să remarc pe cineva acesta ar fi Colin Ford, băiat talentat care a reuşti binişor să transmită frustrarea şi tristețea cauzată de moartea mamei, dar şi anumite nemulţumiri cauzate de un tată cu grijuliu. În peisaj mai apare şi Thomas Hayden Church, cu un personaj colorat, plin de umor.

Cinematografia acestui film contribuie mult la atmosfera de basm, la optimismul poveştii. Lumina soarelui e mai mereu redirecţionată spre personaje, spre animale pentru a pune mai bine în evidenţă frumuseţea naturii, a unui mic colţ de rai şi a unor animale superbe. Coloana sonoră este destul de bine aleasă, deşi aş fi preferat şi o un mic fragment din Wizard – Island in the sun.

We Bought a zoo nu are cum să nu te bine dispună, n-are cum să nu te încânte cât de cât chiar dacă pe alocuri Crowe face apel la nişte dulcegării copilărești (manifestare unor sentimente de iubire între doi puştani de 13 respectiv 14 ani). E un film de duminică, un film de familie sau pentru cei visători.

Verdict: pe mine m-a păcălit aşa că 8,5/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
We bought a zoo, 10.0 out of 10 based on 1 rating
5 Comments
    • m@ri@n
      | Reply
  1. m@ri@n
    | Reply
    • m@ri@n
      | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *