Twixt (2011)

Twixt (2011)

By Anca G

Festivalul de Film de la Toronto (poreclit TIFF, ca… știm noi ce alt festival de prin Românica) prezenta prin 2011 întoarcerea lui Francis Ford Coppola la genul horror/mystery cu un film pe care regizorul îl lăuda pe-atunci cum putea el mai tare, și anume, Twixt. De ce-au rămas criticii cu gurile căscate, vă zic după ce voi prezenta la modul… cât de anco-obiectiv v-am obișnuit, subiectul filmului.

Și cum un film se critică încă de la afiș, e foarte adevărat că afișul chiar te dă pe spate în calitate se spectator. Nu în fiecare zi îi vezi numele lui Coppola lângă eticheta horror/mystery, iar Val Kilmer chiar ne-a obișnuit cu roluri bune. Unde mai pui că lângă titlu se mai zgâiește la tine și-o preadolescentă dubios de albă. Ei, probabil nașul nașilor a vrut să pregătească ceva trăsnet!

I-a ieșit cea mai diluată și cețoasă tocăniță horror făcută vreodată, și dacă vă spune asta o mare fană a tocănițelor, înseamnă că măcar un sâmbure de adevăr există în afirmația asta.

Filmul începe bine, atât de bine că poți să juri că-i dramedie. Hall Baltimore (Val Kilmer), autor de romane siropoase dar horror, specializat pe ramura vrăjitorie, se plimbă prin țară în căutare de tăntălăi care să-i cumpere romanele. Omul n-are chiar un somn liniștit noaptea, pentru că recent a trecut prin tragedia morții fiicei lui, i s-a acrit cu totul de vrăjitorie și vrea să scrie și altceva, dar acel altceva nu se vinde, nu e pe gustul publicului și, ca urmare, sponsorul refuză să-i plătească avansul. Unde mai pui că acasă are și o nevastă isterică, în stare să tracă prin webcam și să-l strângă de gât dacă nu mai are de gând să scrie și să câștige un ban.

Ajungând într-un cotlon de Californie, Hall se instalează într-un magazin de unelte, unde îl cunoaște pe șeriful Bobby La Grange, mare amator de ciudățenii, care-l abordează direct: vrea să scrie o carte, împreună cu el, despre un caz recent al unei tinere ucise cu un țăruș. Reticent la început, Hall acceptă sub presiunile neveste-sii, și pentru că noaptea următoare îi rezervă câteva surprize. În toiul nopții, îi apare în vis stafia unei fete de aproximativ 12 ani, care îl ghidează la vechiul hotel din localitate unde, în urmă cu mult-mult timp a avut loc masacrul a 12 copii, toți uciși de un preot care, chipurile, îi învăța ce-i bine și ce-i rău.

De-aici, spectatorul nici nu mai știe subiectul filmului. Nu ne rămân decât ipoteze, pentru că, probabil și maestrul Coppola și-a dat seama că numai linearitate nu are filmul său.

Greșeli:

1. Dubiul ce rezultă din multiplele orori prezentate:păi ori e film despre puștoaica ucisă cu țărușul, ori despre copiii uciși de popă, ori de… vampirii de peste râu, pe care o să-i cunoașteți, ca spectatori, încă din primele minute – cu ce scop, nu am înțeles.

2. Amatorism în ceea ce privește trecerea de la realitate, la vis. Mi-ar fi plăcut ca regizorul să nu îmi spună cu forța, prin trecerea de la color, la alb-negru, că e vorba despre un vis. Să-mi pună mintea la contribuție și să mă lase să-mi dau singură seama.

3. Supraîncărcarea: Poe. Ce treabă avea Poe în film? Înțeleg că Edgar Allan Poe este emblema creațiilor romantico-horror, dar apariția lui în film nu face decât să dea impresia unui tort de nuntă cu etaje care stau să cadă, de multe ce-s. Un tort cinematografic. Pe de altă parte, am salutat înfățișarea scriitorului și aerul melancolic afișat, și mă bucur că am văzut anul ăsta un Poe așa cum mi l-am imaginat.

4. Excesul de zel. Coppola a vrut ca filmul său să fie o capodoperă, dar din exces de zel, cade pe alocuri în ridicol. Atenție la țărușul pe care Hall îl scoate din corpul fetei moartă de ceva timp. În urma țărușului, țâșnește din fata aia sânge, mai ceva ca o fântână arteziană. Păi dacă tipa e moartă de atâta timp… nu cumva sângele ăla trebuia să fie… închegat?! Ei, nu… sângele zburdă din ea ca o căprioară pe câmpii.

Plusuri:

1. Val Kilmer în rolul lui Hall. Pur și simplu genial când încearcă din răsputeri să scrie ceva pentru noul său roman, și șterge frază după frază, pentru că din minte îi ieșeau numai începuturi tâmpite. Are exact aerul scriitorului cu viață boemă, înecată în alcool din cauza tragediilor prin care a trăcut.

2. Ben Chaplin (Basil din Dorian Gray) în rolul lui Poe. Chiar dacă prezența lui nu face decât să supraîncarce filmul, mi-a plăcut aerul său. Grav, melancolic, romantic, visător macabru, eternul fascinat de semnele întunecate ale naturii și de iubita sa moartă. Este exact Poe-ul pe care aș fi vrut să-l văd în The Raven. Păcat că a greșit filmul.

3. Șeriful Bobby LaGrange ramolit, bun-de-nimic, dar vesel în ciudățenia sa. În timpul liber, construiește căsuțe pentru lilieci și caută subiecte de romane. Nu m-ar fi deranjat să fie el personajul central al filmului.

Eu îi dau un 6 și aștept ca F. F. Coppola să-mi scrie personal un mail în care să-mi promită că nu mai face filme de-astea! Are de la mine un cico dacă se ține de cuvânt!

Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
No Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *