Toy Story 3

Toy Story 3
D: Tom Hanks, Tim Allen
R: Lee Unkrich
Theatrical Release: Jun 18, 2010
US Box Office: $412.8M
Durată: 1 hr. 43 min.
Gen: Animaţie

Povestea jucăriilor ajunge la partea a treia la 15 ani de la debutul senzaţional pe care am să mi-l amintesc probabil toată viaţa. Eram doar un puşti de clasa a 6-a care mergea (cred) prima oară singurel la cinematograful Dacia din Baia Mare. După vizionare m-a îndrăgostit de acest desen animat care mereu va avea un loc special pe raftul cu filmele preferate. Poate tocmai de aceea o să fiu un pic indulgent cu această parte a treia care sincer nu m-a impresionat atât de tare pe cât mă aşteptam.

Revederea cu Buzz şi Woody mi-a reamintit de copilărie şi de jucările pe care le iubeam. Din păcate 90% din ele au dipărut pentru că au devenit donaţii unor rude mai tinere iar de acolo urma li s-a pierdut definitiv. Cu toate acestea undeva cocoţate pe o vitrină din casuţa copilăriei mai tronează două sau trei jucării preferate pe care nu am să le înstrăinez nicodată. Chiar dacă nu mă mai joc cu ele (sigur se simt abandonate) de fiecare dată când le văd îmi aduc aminte de fericirea pe care o aveam atunci când îmi umpleau timpul liber.

Timpul a trecut rapid şi peste Buzz şi Woody astfel că Andy, propietarul lor a crescut mare şi acum le ignoră . Mai rău este că odată ajuns la maturitate Andy va părăsi casa, iar destinul jucăriilor sale va fi direcţionat ori spre praful din pod ori spre cutia cu donaţii. Crezând că totul va fi mai bine unde sunt mulţi copii, adunătura de jucării ajung la gradiniţa din cartier care la o primă vedere pare paradisul jucăriilor. Din păcate lucrurile iau o turnură urâtă, astfel că Buzz şi Woody vor trebui să evadeze dintr-un adevărat Alcatraz condus de un ursuleţ de pluş violent.

Chiar dacă continuarea s-a axat cam pe ceea ce ar trebui (destinul jucăriilor după maturizarea lui Andy) lipsa de imaginaţie a scenariştilor m-a cam deranjat. Adunătura de jucării face cam acelaşi lucru de fiecare dată, şi anume se luptă ca să ajungă din nou acasă. Pentru acest lucru filmul merită un minus mare, dar pe care am să vă las pe voi să-l atribuiţi. Înafară de această lipsă de originalitate, există şi o parte pozitivă, iar aceasta constă într-o scenă anume pe care nu am s-o dezvălui. Un film de animaţie plăcut, un reminder al copilăriei.

Notă:8,5/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *