The Wrong Man (1956)

Hitchcock's weekThe Wrong Man (1956)

vi-ne-vi-no-vat…

 By Anca G

Când eram eu prin liceu și mă credeam mare vitează, spuneam în dreapta și-n stânga că singurul om pe care l-aș lăsa pentru o zi să se joace cu neuronii mei este Hitchcock, doar ca să văd ce poate să scoată din mintea mea. Și vă zic și motivul. Hitch nemuritorul este cel mai mare păpușar mental care i-a fost trimis umanității și tare mi se pare că va trebui să mai așteptăm noi mult și bine să răsară din spatele camerelor de filmat un alt creator de viață măcar pe jumătate la fel de priceput ca sărbătoritul.

Nu toate filmele sale sunt Psycho (1960) sau Vertigo (1958), dar toate demonstrează măiestria psihologică pe care maestrul o stăpânea fără cusur. Recenzia pe care v-o prezint astăzi este despre The Wrong Man (1956), care deși nu rupe gura târgului din punctul de vedere al poveștii sau al tehnicii regizorale, scoate la iveală comportamentele psihologice și daunele mentale pe care le cauzează o justiție bolnavă.

Manny, Christopher Emmanuel Balestrero, (Henry Fonda, ladies and gentleman!, Henry Fonda!) este însurat, are o soție splendidă (Vera Miles) și doi băieți minunați care vor să-i calce pe urme în meseria de muzician. Ca să-și întrețină familia și să-și plătească datoriile nu tocmai mici, cântă în trupa unui local șmecher din Queens, Stork Club. Singura lui bucurie este întoarcerea acasă după o zi de muncă, unde știe că este primit cu căldură de soția pe care abia așteaptă să o ia în brațe și să o vadă zâmbind și de copii care se ceartă care să ia primul lecții de pian de la tatăl iubitor. Marea problemă consistă în factorul financiar. Pe Rose, nevastă-sa, o cam dor dinții, așa că dragul de dentist o tratează pentru 300 de dolari (care erau bani la vremea aia…), sumă de care Manny nu prea are cum să facă rost. Noaptea e sfetnic bun, așa că dimineața, bărbatul se trezește iluminat și-și dă seama că pe asigurarea de viață a soției n-a împrumutat niciodată nimic.

Toate bune și frumoase, până când Manny ajunge la ghișeul de unde voia să ia împrumutul. Acolo, mare vânzoleală mare! Toate cucoanele de la birouri se fac că leșină, că suferă atacuri de inimă, că sunt sensibiloaseși cad din picioare când îl văd. Credeați că-s moarte după el, este? Nu. Femeile sunt convinse că Manny este în fapt tipul care le-a jefuit cu puțin timp înainte, deși niciuna din ele nu are curajul să se uite direct la el. Pur și simplu, simt. Și ziceați că femeile au un al șaselea simț? Nu… au o a șasea doză în plus de paranoia! (și o scrie o femeie).

Manny e dus la poliție, plimbat prin toate locurile pe unde a jefuit, e pus să scrie biletul de amenințare al hoțului, și i se repetă atât de des că există similarități între el și jefuitor, încât bărbatul începe să se teamă de-a binelea să nu fie condamnat, deși este nevinovat. Teama lui se manifestă exact ca teama celui care a jefuit – își controlează gesturile atât de tare, încât pare suspect, nu mișcă un mușchi pe față, de frică să nu-l miște greșit și să dea de bănuit, scrie exact după dictarea polițistului un cuvânt trunchiat, purtări care mai degrabă îl incriminează drept principalul suspect, decât să-i demonstreze nevinovăția. Iar bietul om, în tot acest timp, nu se gândește decât că acasă și-a lăsat o soție care se macină încet-încet de grijă pentru el…

Soția este cea care pătimește cel mai mult de pe urma acestei șarade îngrozitoare cu uite vinovatul-nu e vinovatul. Rose încearcă să-l ajute din răsputeri să-și plătească cauțiunea, să-i caute un avocat bun și dovezi care să-l ajute la proces, toate cu riscul sănătății sale psihice. Femeii îi pălește culoarea din obraji (deși e filmat alb-negru, actorii și regizorul reușesc să redea fiecare nuanță exact la locul care trebuie, astfel încât ajungi să crezi în calitate se spectator că te afli într-un decor mai plauzibil decât masa la care îți așezi acum coatele) și voioșia din glas, este permanent urmărită de spaima că va fi și ea arestată și că tot ce se întâmplă în jur este o conspirație care va nimici orice dovadă a nevinovăției soțului ei. Ajunge atât de rău, încât Manny este nevoit să o lase pe mâna doctorilor dintr-un sanatoriu. Nici măcar după ce adevăratul vinovat iese la suprafață, iar Manny este achitat, Rose nu are curajul să-l privească în ochi sau să accepte să vadă realitatea.

În fond, nu subiectul filmului îl face mare pe Hitch. Hitch e magistral chiar dacă filmează o cană rostogolindu-se de pe o masă de călcat! Ceea ce-ți rămâne întipărit în minte după vizionarea filmului (l-am văzut prima oară prin clasa a opta și silueta lui Rose surprinsă în capul oaselor, în penumbră, cu fața cadaverică m-a bântuit câteva nopți la rând) este chinul prin care personajele trec, zbuciumul lor lăuntric și analiza cinematografică a psihologiei. Și din punctul ăsta de vedere începusem la un moment dat să mă întreb cum ar fi fost dacă Hitch s-ar fi apucat la un moment dat să filmeze, măcar ca scurt-metraje, câte ceva din Procesul lui Kafka… sau din visurile vinovate ale lui Raskolnikov. Da… cum ar fi fost?

Una peste alta, jos pălăria pentru maestrul Alfred Hitchcock, pe care nici o tocăniță din ăi mai mari și mai mari regizori actuali de la Hollywood nu-l egalează în psihologie și-n arta de a-și chinui personajele (era de bine)!

Trailer The Wrong Man

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
2 Comments
  1. m@ri@n
    | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *