The Rum Diary

The Rum Diary
D: Johnny Depp, Aaron Eckhart
R: Bruce Robinson
Release:  28 octombrie 2011
US Box Office: $ 13.1 M
Durată: 1 h 59 min.
Gen: Comedie, drama

Personajele interpretate de Johnny Depp au o pasiune pentru rom şi după patru părţi din Piraţii din Caraibe, un nou personaj consumator de această licoare îşi face loc pe marile şi micile ecrane. The rum Diary este a doua ecranizare au unui roman scris de Hunter S. Thompson, după Fear & Loathing in Las Vegas (un film încântător) numai că în spatele camerelor de data aceasta nu mai stă Terry Gillian. Locul i-a fost luat de Bruce Robinson, care semnează şi scenariul, un regizor cu o altă viziune. Analizând unele cadre pe sărite ne dăm seama că Robison a încercat pe alocuri să readucă la viaţă măcar la nivel de costume şi personaje ceva din Fear & Loathing, numai că nu a reuşit mare lucru. Dacă prima parte a filmului este decentă, spectatorul fiind atras de peisaje, de un personaj feminin atrăgător şi de contrastul dintre bogăţia naturală a peisajului şi sărăcia locuitorilor, a doua parte este prea lungă şi alunecă uşor pe panta plictiselii.

Jurnalul băutorului de rom începe când scriitorul Paul Kemp(Johnny Depp) ajunge în Puerto Rico pentru a accepta o slujba ca ziarist. Nu ştim de ce acceptă să vină în acest loc, dar bănuim că dependenţa de alcool i-a făcut nişte probleme pe continent. În acest paradis călduros, unde băutura curge aproape fără oprire, Paul îşi face rapid nişte prieteni de pahar plini de umor şi săriţi de pe fix. În primele zile, Paul încearcă să se adapteze şi observă contrastul mai sus menţionat. Acest diferenţe vizibile prin ochii regizorului şi ai lui Paul sunt cauzate de americanii veniţi de pe continent, care doresc să transforme sălbăticia naturii într-un punct de atracţie turistică unde americanii de pe continent se pot închide în hoteluri si restaurante. Nimănui nu-i pasă de locuitori, de problemele acestora, acest lucru fiind foarte bine ilustrat printr-o grevă şi printr-o reacţie cretină oferită de Sanderson (Aaron Eckhart) un corupt dornic să exploateze tot ce se poate exploata de pe această bucăţică de pământ.


Firul epic se dezvoltă pe mai multe planuri, fără ca nici unul să aibă o consistenţă solidă, sau momente de excepţie. Există povestea unui ziar falimentar pentru că ziarişti scriu doar după cum li se dictează, există povestea unui corupt, Sanderson care vrea să-şi extindă afacerile, o poveste de dragoste cu o domnişoară extrem de atrăgătoare şi aventurile lui Paul, împreună cu prietenii lui prin Puerto Rico. Umorul e prezent printre aburii alcoolului însă nu de-ajuns, povestea de dragoste e slab exploatată, iar conflictele nu apucă să izbucnească serios că se şi sting.

Dacă n-ar fi fost Depp probabil că filmul ar fi eşuat lamentabil, dar aşa numele lui a atras nişte fanii. La capitolul interpretare nu pot să-l remarc pe J. Depp pentru că e lipsit de ceva aparte. Giovanni Ribisi se remarcă mai tare, pentru că are un personaj colorat, exploziv,  iar Eckhart e prea standardizat pentru a merita nişte aprecieri. The Rum Diary e prea lung şi pe alocuri poate plictisi însă nu e un film de ignorat. Se poate viziona fără regrete într-o după masă plictisitoare sau când ne pregătim să ne alegem destinaţia de vacanţă.

Notă:6,5/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
11 Comments
    • m@ri@n
      | Reply
    • m@ri@n
      | Reply
  1. m@ri@n
    | Reply
    • m@ri@n
      | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *