The Raven

The Raven (2012)

La poe-mul lăudat…

By Anca G

Dacă Abraham Lincoln este mai nou vânător de vampiri, de ce nu poate și Edgar Allen Poe să fie detectiv? Ăăă… nu, nu-i întrebare retorică, pentru că The Raven ne spune fără ocolișuri de ce n-ar mai trebui să se facă în vecii vecilor-vecilor-vecilor-vecilor-vecilor… un film ca ăsta!

Și ca să nu ziceți că-s rea, o s-o iau cu începutul…

Datele primare cu care filmul se înfățișează în fața spectatorilor sunt bune și foarte bune. În distribuție întâlnim nume ca John Cusack (l-am mai văzut în ecranizarea după Stephen King, 1408 sau în 2012, și-o să-l mai vedem curând în Paperboy), BrendanGleeson (In Bruges – uitați-vă la ăsta, că-i demențial!), Alice Eve ( din Sex andthe City 2)Oliver Jackson-Cohen (Faster) sau Kevin McNally (Pirates of theCaribbean: On StrangerTides), iar ca regizor îl avem pe James McTeigue care mai are la activ filme ca V for Vendetta sau Ninja Assasin, deci până aici, numai lapte și miere și îngerași care cântă la harpă. Nu, nu vă irosiți aplauzele.

Să zicem că ai citit afișul filmului, ți-ai luat bilet și popcorn, ai intrat în sală și-ai trecut de reclame, nu dai atenție cuplului care își vede de … altele în ultimele bănci, și te uiți mirat cum începe filmul – mamă, mamă, ce fain! Baltimore-ul secolului 19, atmosferă sinistră, lună plină întunecată, țipetele unei femei, tropote de cai și-o coloană sonoră care face toți banii. Dacă filmul se oprea aici, avea de la mine un 10 plus. N-a fost să fie.

Intrăm în poe-veste, deci. Poliția năvălește în maghernița de unde se aud țipetele și dă cu ochii de cadavrele a două femei, mamă și fiică. Începe căutarea febrilă a criminalului prin cameră, întrucât fereastra părea bătută în cuie, iar ușa a fost încuiată pe dinăuntru sub ochii poliției care… se hotăra pe partea cealaltă cine să spargă ușa în timp ce femeile mureau. E, surpriză! Fereastra nu e sigilată, doar pare, întrucât cuiele erau bătute doar pe jumătate. Inspectorul EmmettFields își dă seama că uciderea seamănă leit cu acțiunea unei povești a numitului Poe care… în timpul ăsta, o arde prin cârciumi.

Și de-aici începe balamucul și revolta mea:

Poe și Cusack

Ca să mă înțelegeți, sunt fană Poe, i-am citit poveștile și versurile și mi-a căzut cu tronc romantismul fantastic cu accente gore pe care îl abordează. L-am imaginat mereu pe Poe ca pe un tip apatic, închis în sine, degradat fizic și moral, chinuit de speen și absorbit de atmosfera pe care o descrie în cuvinte. Deci, eu, în calitate de regizor, nu l-aș fi ales în nici un caz pe John Cusack în rolul poetului și nu l-aș fi înzestrat cu tonele alea de umor cu care ia la mișto pe toată lumea din film, inclusiv pe sine și cu care aproape că-l vedem râzând de întreaga acțiune. Și mie mi se taaaare pare că odată ce personajul principal dintr-un film, ia filmul în derâdere, nici eu ca spectator nu ar trebui să acord producției o încredere prea mare. Poe-ul din film se ia, deci, la ceartă într-un birt pentru că tare i-ar mai plăcea un pahar de tărie, dar crâșmarul nu-i dă, pentru că… n-are cu ce plăti. Așa că Poe se duce la redacția ziarului care trebuia să-i publice un articol și începe să se certe cu toată lumea pentru că descoperă că nu va fi publicat nici în ediția următoare, iar de vină sunt desigur, redactorul-șef și acolitul lui, Ivan.

Între timp, apare și poliția care ne ia poetul preferat la întrebări pentru că-l cred principalul suspect în cazul crimei. Poe scapă însă, pentru că fix sub ochii săi, agenții aduc vestea unei alte crime.

Uma Thurman rătăcită

Dacă păcatul principal s-a făcut în distribuție, nici acțiunea nu va fi scutită de greșeli. Poe este îndrăgostit de o blondă bună cu simțul umorului și foarte înțepată, care atunci când e răpită și îngropată de vie sub podeaua unei alte maghernițe, își scoate un ac de la rochie, face o gaură în lemnul podelei și-l sparge cu pumnul, de parcă s-ar crede UmaThurman care iese din sicriu în Kill Bill. Și vorba aia, o domnișoară firavă nu ar fi avut atâta forță.

Rollercoaster-ul

Pe urmă, crimele se desfășoară într-o manieră drăguță, din aproape în aproape, până când Poe înțelege că acestea îl privesc direct și îi vor periclita atât viitoarea căsătorie, cât și existența. Asta e de bine. De rău este senzația de Sherlock Holmes pe care ți-o dă rezolvarea misterului și mai ales previzibilitatea cu care se descoperă criminalul și se salvează domnița (cu orice risc). Parcă regizorul lui V a vrut să ne demonstreze că poate să facă și un film care șchiopătează. Exact când ai impresia că acțiunea a luat-o pe un făgaș interesant, o dă în bară. Sau invers, exact când o dădea în bară mai tare, își revine (a se vedea scena din galeriile de sub Baltimore în care Poe și poliția cotrobăie după un loc abia zidit și îl găsesc imediat – prost, sparg zidul și văd o coamă blondă și-o rochie șmecheră. Exact când crezi că au găsit domnița, dau de un marinar în haine și perucă de femeie – bun.) Rollercoaster-ul însă, nu merge la mine, și transformă filmul într-unul căruia mai bine îi admiram doar afișul.

Titlul

Altă chestie care m-a deranjat, e legată de titlu. I se spune The Raven (Corbul), după celebrul poem al lui Poe, dar referințele la acesta mai mult induc în eroare spectatorul: ni se arată corbi care înfulecă un cadavru de mâță gestantă, Poe însuși provoacă bețivii să-i recite poezia, iar crimele sunt urmate de imagini de panoramă în care apar corbi. Și totuși, nu, nimic din acțiune nu se pupă cu titlul.

Lungimea

Și în cele din urmă, elementul care m-a dat gata – la cele 111 minute ale sale, ar trebui să se dea în cinematografe scobitori de fixat pleoapele, în stil Tom & Jerry, în loc de popcorn.

Eu îi dau un 6/10 și îl recomand doar masochiștilor.
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *