The Mission

The Mission
D: Robert De Niro, Jeremy Irons, Ray McAnally, Liam Neeson
R: Roland Joffé
Theatrical Release: Oct 31, 1986
Durată: 2 h. 6 min
Gen: Dramă
Înfiinţat în 1534 la Paris, ordinul iezuiţilor a promovat Contrareforma şi a încercat propovăduirea creştinismului în toate colţurile lumi. Filmul lui Roland Joffe ne prezintă povestea unei misiuni de creştinare de la sfârşitul secolului al XVIII-lea în zona Amercii latine.

Cu un cadru natural fabulous, plin de casacade şi păduri ecuatoriale, filmul ne prezintă destinul părintelui Gabriel ( Jeremy Irons ) care trăişte printre băştinaşi din America latină, cu scopul de a-i creştina. Destinul său se intersectează cu cel al căpitanului Mendoza (Robert de Niro ) un comerciant de sclavi fără milă care ajunge să se autopedepsească pentru că din gelozie şi-a ucis fratele. În această pedeapsă autoimpusă, Mendoza se decide să-l ajute pe părintele Gabriel să-şi construiască misiunea creştină tocmai în inima junglei. Drumul lui Mendoza prin junglă este ca o autoflagelare a corpului pentru că îi împinge răbdarea şi forţa fizică până la capăt. Ajuns printre indienii pe care îi vâna, Mendoza învaţă să se regăsească, să devină unul de a lor. Chiar şi în acest paradis uitat de lume, politicul intervine iar misiunea este suspusă unei inspecţii în urma căreia se va decide dacă biserica îi va acorda în continuare protecţie sau o va lasă în voia sorţii. Interesele politice sunt mai presus iar misiunea nu mai este protejată. În faţa cuceritorilor portughezi, indienii şi Mendoza se decid să lupte pentru ceea ce au construit prin răbdare şi credinţă.

Filmul a fost apreciat bine de critici şi a fost nominalizat la Oscar pentru 7 categorii dar din păcate a câştigat doar o statuetă ( best cinematography ). Coloana sonoră semnată de maestrul Ennio Morricone este o încântare pentru auz iar interpetarea celor doi mari actori este ireprosabilă. Personajele lor evoluează, au personalitate şi conferă o mai mare stabilitate filmului. De apreciat este şi prezenţa discretă a lui Liam Neeson, unul dintre iezuiţi care ajută misiunea să lupte împotriva cuceritorilor. The Mission este o dramă despre regăsire, despre lupta pe care toţi trebuie să o ducem la un moment dat pentru protejarea lucrurilor sau credinţelor noastre.

Notă:8.5/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 3.0/10 (1 vote cast)
The Mission, 3.0 out of 10 based on 1 rating
3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *