The Express

The Express
D: Dennis Quaid, Rob Brown, Omar Benson Miller, Clancy Brown
R: Gary Fleder
Theatrical Release:Oct 10, 2008
Box Office: $9,589,875
Durată: 2 hr 10 min
Gen: Dramă

Adaptările după viaţa unui sportiv sau evenimente sportive sunt destul de frecvente încât rar mai găseşti unul care să te impresioneze prin creaţia regizorală nu doar printr-o poveste aproape lacrimogenă de succes. The Express este o dramă sportivă bună care chiar dacă nu se ridică la nivelul Remeber the Titans este mult peste filme ca Mean Machine sau The Longest Yard, pentru că exagerările scenografice nu sunt foarte mari. Este mult mai uşor să creezi o poveste de succes sau o dramă după un eveniment sportiv real pentru că în aceste situaţii scenariştii fac mai mult o muncă de transpunerea a amintirilor sau a datelor, plus nişte înfloriri specifie Hollywood-lui, decît o creaţie proprie cu puţine surse de inspiraţie. Tocmai datorită acestui fapt dramele sportive bazate pe fapte reale sunt filme plăcute care pot fi urmărite cu uşuriţă şi care îşi lasă o amprentă asupra publicului care cel mai adesea devine mai interesat tocmai datorită sâmburelui de adevăr.

În regia lui Gary Fleder şi cu o distibuţie bunicică – Dennis Quaid în rolul antrenorului şi Rob Brown în rolul lui Earnie Davis, primul jucător de fotbal american de culoare care a câştigat un trofeul Heisman ( cel mai bun jucător din campionatul universitar), The Express este mai mult decât o dramă sportivă, este o reflectare a unei realţităţi dure în care rasismul anilor 50-60 era încă parte dominantă din viaţa multor oraşe sud americane.

În aceste condiţii dure, Earnie Davis un băiat de culoare ajunge să joace fotbal la Syracuse sub conducerea unui antrenor dificil şi dur. Rapiditatea şi forţa îl aduc pe Earnie rapid în centrul atenţiei chiar dacă la început a avut probleme de socializare cu colegii de echipă care încă îl priveau ca pe un negru. După o serie de meciuri în care Earnie a trebuit să înghită rasismul oamenilor din jur, a adversarilor şi chiar a arbitrilor, echipa din Syracuse devine câştigătoare a cupei Cotton chiar pe stadionul celor mai mari rivali care detestau negri aproape mai mult ca orice. După acest succes atât pe plan profesional cât şi individual, Earnie trăieşte o adevărată dramă. Cu toate acestea nu renunţă la luptă şi îşi va ajuta antrenorul să coopteze un alt tânăr cel puţin la fel de talentat ca şi el.

The Express este un film dramatic care merită vizionat chiar dacă adaptarea poveştii reale este un pic mai exagerată. Interpretare este bunicică, Rob Brown ( Findig Forreste ) demostrează că rolurile de sportiv cu creier care are personalitate şi inteligenţă i se potrivesc de minune.

Notă: 7,5/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *