The Dark Knight Rises

The Dark Knight Rises

D: Christian Bale, Anne Hathaway, Tom Hardy
R: Christopher Nolan
Release: 20 iulie 2012
US Box Office: $ 409.8 M
Durată: 2h 45 min
Gen: Actiune

”There’s a storm coming, Mr. Wayne”.

O furtună care aduce finalul glorios al celui mai iubit erou pe care Hollywood-ul l-a dat în ultimii 30 de ani. În mod sigur există voci care să conteste acest lucru, dar cum anii ’70 au aparţinut lui Superman, primul şi începutul celui de-al doilea deceniu din secolul XXI îi aparţin lui Batman sau Cavalerului Întunecat. El este cel mai apreciat erou, cel care ajuns pe mâinile lui Nolan s-a transformat dintr-o răţuşcă urătă de care toată lumea râdea (vezi Batman şi Robin) într-un personaj memorabil, serios, cu un destin pe alocuri tragic. Începuturile au fost dificile, pentru că franciza terfelită de alţii trebuia remodelată, reconstruită de la zero şi în 2005 filmele cu super eroi nu erau luate în serios. Nici nu aveau de ce, pentru că majoritatea erau destul de puerile şi în afară de câteva efecte speciale, nimic nu rămânea imprimat în memoria colectivă. Nolan a schimbat imaginea eroului mascat, l-a coborât de pe piedestalul de vedetă şi i-a oferit şansa unui nou început. Din acest moment Batman cu care ne-am obişnuit în anii ’90 a murit şi cel care a renăscut era unul total diferit. Un om care nu caută să devină erou, un mascat dornic să ofere oraşului ceea ce nimeni nu poate să-i ofere.

Batman Begins a fost un nou început, o poveste inteligent construită care la un moment dat trebuia să se încheie. Până la finalul din 2012 Batman devenea Dark Knight şi, cu ajutorul lui Nolan, eroul înfrunta unul dintre cele mai bune personaje negative din istoria filmlui. Joker-ul interpretat de Heath Ledger a fost unic şi prin unicitatea lui a încercat să demonstreze că toţi suntem corupţi, că în toţi răul stă ascuns, la pândă şi este gata să iasă la suprafaţă.

Ca un cerc care trebuie să se închidă, povestea lui Batman a ajuns la final. Răul renaşte din nou şi are aceleaşi rădăcini ca la început, pentru că Bane (Tom Hardy) e acelaşi tip de villain ca Ra’s Al Ghul. El vrea să distrugă oraşul, să pună capăt unei lumi corupte, unei lumi dominate de cei bogaţi şi să-l elimine pe Batman. Filosofia răului prezentă în Dark Knight este abandonată şi totul este concetrat acum pe un scenariu care trebuie să încheie povestea începută în urmă cu 7 ani.

În debutul firului epic facem cunoştinţă cu personajul negativ, cu Bane, acest individ uriaş cu un aparat înfricoşător montat pe faţă, care plănuişte ceva. Nu ştim încă ce, dar trebuie să remarcăm că Nolan i-a făcut o introducere cam în acelaşi stil ca şi cea făcută pentru Joker. După această introducere excelentă, facem cunoştină cu un personaj dual, Selina Kyle sau Catwoman şi aflăm că Bruce Wayne, slab şi şchiop a dispărut din viaţa publică. Batman e istorie, dar poliţia încă îl caută pentru ucidera lui Harvey Dent. Oraşul este liniştit, infractorii au dispărut şi furtuna cu care ameninţă Selina nu dă semne că o să apară. Totul se schimbă însă rapid când Bane îşi face aparţia în oraş şi instaurează haosul.

Pentru că este finalul trilogiei, mă simt nevoit să fac o comparaţie între cele trei filme. Dacă Batman Begins a fost doar un început bun, o schimbare la faţă, perfecţiunea este atinsă cu al doilea film. Totul merge strună acolo (avem un personaj negativ genial, o confruntare excepţională între erou şi villain şi o transformare care schimbă ideea de erou mascat), iar în acest din urmă film se observă că s-a mers mai mult pe un scenariu care să încheie povestea. The Dark Knight Rises caută doar grandoarea unui plan, expune forţa fizică a unui personaj negativ şi instaurarea unei dictaturi impusă prin violenţă de nişte infractori. Chiar haosul, elementul preferat al lui Nolan, nu este ceea ce Joker visa ci doar o formă banală impusă cu arme. Planul lui Bane este bun şi la suprafaţă reuşeşte ceea ce nimeni n-a putut – să instaureze un nou regim într-un oraş devenit brusc o cetate izolată condusă de cei care nu vor să se supună regulilor sociale – dar genialitatea lipseşte oarecum.

Acum că prin comparaţie The Dark Knight Rises a ieşit un pic pe minus, să nu credeţi că este un film slab. Chiar dimpotrivă. The Dark Knight Rises e un film antrenant, un film la care nu te uiţi la ceas deşi are o durată de peste 150 de minute pentru că povestea îţi captează atenţia. E un film cu personaje negative impunătore (Bane, Catwoman), un film în care vedem un Batman înfrânt, un oraş în pragul distrugerii şi totodată renaşterea speranţei. Minusurile expuse mai sunt sunt datorate într-o anumită măsură previzibilităţii unei poveşti care pare să continue doar ceea ce a impus în prima parte.

Cu The Dark Knight Rises ne luăm adio de la Batman-ul lui Nolan. În ciuda faptului că un nou film se anunţă prin 2016, Nolan şi Bale nu vor face parte din proiect. La final vă invit să urmăriţi acest film, pentru că o să vedeţi cam tot ce vă doriţi şi ca un plus, Anne Hathway arată grozav în costum de piele pe ”motocicleta” lui Batman.

Notă:8,5/10

Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
6 Comments
    • m@ri@n
      | Reply
    • m@ri@n
      | Reply
    • m@ri@n
      | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *