The Bridges of Madison County


The Bridges of Madison County
D: Clint Eastwood, Meryl Streep
R: Clint Eastwood
Theatrical Release: Jun 2, 1995 Wide
Durată: 2 h. 15 min.
Gen: Dramă, Romance

De fiecare dată când un scenariu ajunge pe mâinile lui Clint Eastwood, acesta face ce face şi filmul regizat intră în atenţia nu doar a milioanelor de spectatori, dar şi în atenţia criticilor. Pe lângă această cheie spre culmile succesului, se pare că bătrânul Eastwood a reuşit să găsească şi soluţia pentru a împăca regia cu actoria, astfel că foarte rar producţiile sale nu îl au tot pe el cap de afiş când vine vorba de distribuţie.

The Bridges of Madison County este o dramă melancolică despre regăsirea dragostei la o vârstă mai înaintată. Cu o distribuţie de oscar, Meryl Streep şi C. Eastwood, filmul ce pare mai degrabă o piesă de teatru, ne prezintă o poveste de dragoste ce se naşte din discuţii simple şi din nevoia de a trăi un sentiment pe care ambii protagonişti l-au îngropat demult sub monotonia unei vieţii liniştite. Acţiunea este centrată de destinul Francescăi Johnson, soţie şi mamă a doi copii, care într-o vară trăişte o poveste de dragoste cu un fotograf venit în oraş să pozeze podurile. Cei doi petrec 4 zile împreună redescoperind sentimente uitate, trăindu-şi viaţa ca şi cum s-ar fi trezit dintr-o comă care nu le permitea să iubească şi să fie fericiţi. După această poveste de dragoste, Franscesca îşi transpune sentimentele pe hârtie ca să-şi sfătuiască copiii să nu renunţe niciodată la ideea de fericire doar de dragul stabilităţii şi a cutumei civile.

The Bridges Of Madison County este un film intens care îi poate impresiona pe unii sau plictisii pe alţii, dar scena când Francesca măcinată de sentimente trebuie să aleagă la o răscruce de drumuri (intersecţie cu semafor) între fericirea oferită de dragoste sau datoria faţă de familie, nu are cum să nu te impresioneze.

Filmul lui Clint Eastwood se axează pe două personaje cinice, învinse de un destin care le-a anulat sanşa la fericire şi dragoste. Sentimentele pe care cei doi le trăiesc pentru o perioadă atât de scurtă, chiar dacă variază de la dragoste simplă la regrete, te impresionează prin intensitate şi simplitate. Intepretarea celor doi actori iese în evidenţă prin devotamentul şi patosul de care au dat dovadă pe platourile de filmare, pentru a da naştere la două personaje complexe. Un film plăcut, romatic, trist care ne oferă sfaturi bune despre viaţă şi fericire.

Notă:7,5/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *