Tatăl fantomă

Tatăl fantomă

By Anca G

Cotat cu mirobolanta notă de 7.1 pe IMDB, The Phantom Father sau Tatăl fantomă, a cărui producție a început prin 2006 și s-a încheiat în 2011, este un film pe care l-am ratat de câte ori am avut ocazia să-l văd la cinema. Trecând peste impedimentul ecranului mic de care-am avut parte, voi comenta absolut ce-am văzut în maniera personală. Sooo… să-i dăm drumul!

Ador titlurile de filme românești care fac aluzii la domeniul supranatural și se mai găsesc și pe câte-un afiș cețos, mâlos, fantomos?, un peisaj tenebros (fac rime) din care te aștepți să iasă o mână scheletică și să te tragă înăuntrul hârtiei, printre pixeli. Și ador filmele românești care valorifică superstițiile autohtone, deci un titlu ca ăsta mi-a gâdilat curiozitatea și stimulat punctul C (de la cinefilie). Ce-i drept, același sentiment l-am avut și la Strigoi, am râs la primele glumițe, am zâmbit la următoarele, și pe urmă am închis DVD-ul. La Tatăl fantomă nu a fost chiar așa (dar pe aproape).

Marcel Iureș este Robert Traum, un scriitor american de origine evreiască, care se exprimă într-o engleză dubioasă, nici americană, nici britanică. În fine, deci Marcel Iureș, în pielea lui Robert Traum, vine în Românica noastră dragă, și totodată a lui țară natală pentru a găsi informații despre originea familiei sale, și mai ales despre tatăl și unchiul său, Rufolf, resprectiv Samuel. Cu un zâmbet cuceritor, Robert ia în zeflemea sfatul bunului său prieten de a sta departe de România, că altfel, e foarte posibil să fie victima unor lesbiene-vampir, legat cu lanțuri de zidurile unui castel bântuit și forțat să scrie pe pereți cu propriul sânge un mesaj de ajutor. Ah, baliverne! Dar balivernele astea se concretizează într-una din principalele fațete ale filmului, de care vom discuta mai târziu.

Așadar, Robert își ia un gentoi în spate și se înfățișează în magnifica Bucovină (după ce, în prealabil, nimerise la vecinii ucraineni). O tanti extrem de drăguță îi face legătura cu șăfa di la arhivili bucovineni, maestra Tania, care reușește să miște ceva în sufletul englezului. Tania e o bisnisumăn care n-are timp să se vadă cu iubitul decât la masă. Asta ca să refuze elegant o vizită la el acasă. De fapt, iubitul chiar începe să o enerveze, pentru că, vai! ce urât, îi face rost de niște bilete în Antalya. Doamna, dacă e o doamnă, nu se încurcă cu lucruri ieftine, ca vacanțele în Turcia sau cartofii prăjiți de la restaurantele românești. Ea aspiră la ceva mult mai rafinat. Așa… ca accentul englezului, ca aerul lui de copil rătăcit, dar binevoitor, de Peter-Pancu zâmbet galeș căutând-o pe Tinkerbell. De aici, și până la a-l conduce pe Robert cu mașina prin Bucovina sau la a-și dori mai mult decât un pahar de vin roșu în compania lui seara înainte de culcare, nu e decât un pas.

Rob își caută unchiul. Pe Samuel, Sami, despre care a auzit zvonuri cum că ar conduce o caravană cu filme vechi. Fusese dat afară din vechiul lui cinema de către un magnat – chiar primarul, care voia să cumpere terenul și să construiască un mall, iar bătrânul îl încurca teribil.

Dacă am prezentat subiectul pe scurt, e timpul și de puține comentarii… Vorbeam mai sus de fațetele filmului. Are destule! Primul lucru care se observă e că Tatăl Fantomă e un roadmovie și în sens propriu – Tania îl conduce pe Rob cu mașina în căutarea adevărului despre familia acestuia, și în sens alegoric, căci Sami, om bătrân cu glagorie la cap, are rolul de a-l iniția pe Rob în ceea ce se numește ajutor reciproc din dorință sinceră, și nu obligație, iar roadmovie-ul se continuă la nivelul genurilor abordate de peliculă: o trecere prin filmul unei călătorii, film despre superstiții și supranatural, film despre mafioți și comedie.

Supranaturalul este unul comic, dar de un comic foarte subtil. Atins fiind de remarca prietenului său referitoare la vampirițe lesbiene, Robert chiar se visează în ipostaza povestită de acesta, numai că vampirițele imaginate au mai mult de 100 de kile și șunci cât cuprinde. Imaginea în sine nu te face nicidecum să râzi cu lacrimi, ci, și ăsta e un minus al filmului, să zâmbești condescendent.

Și astfel, intrăm în sfera comicului care pare că imită umorul englezesc, nesărat, dar într-un cadru plin de ceață și de blocuri comuniste. Mai mult decât glumele voit incluse în scenariu, m-au făcut să râd încercările actriței de-o joacă pe Tania de a vorbi filmicește, adică pe tonul ăla grav și serios, pe care probabil îl exersează studenții la școala de actorie până le iese pe urechi. Hai, bre, cică trebuia să iasă plauzibil! Păi cine dracu vorbește în mod normal ca la înmormântare?! Am înțeles că Tania trebuia să exprime verbal nemulțumirea trăită în relația cu Alex, și brusc, când dă de englez, să înflorească vocal, dar nici chiar așa, mă… Dragilor, vocea forțată e ceea ce mă deranjează pe mine cel mai mult la filmele românești.

Și-am lăsat pentru sfârșit cea mai importantă fațetă a filmului, cea despre cinematografie. Samuel trăiește prin filme și întru filme. În lipsa unei vieți așa cum și-o dorește, el apelează la viața ficțiuonală de pe marile ecrane, de care, în momentul în care este despărțit, se atașează și mai tare! Dacă vreți, din acest punct de vedere, Tatăl fantomă mușcă din aceeași prăjitură din care mușca Kino Caravan acum câțiva ani, numai că dacă ultimul prezenta filmul ca pe o obligație, primul îl prezintă ca pe un mod de viață. Și nu ezit să compar această dimensiune a Tatălui cu dimensiunea alegorică a lui Inglourious Basterds – tot de film se folosește și Tarantino pentru a aduce în discuție viața reală (pentru cine vrea să afle mai multe, după mine, ideea centrală a lui InglouriousBasterdse că filmul adică arta, reușește să facă ceea ce viața nu poate: să stârpească răul. În I.B., răul în ipostaza lui Hitler, a fost ars prin artă.

Bun. Revenind la Tatăl fantomă, caravana cinematografică a lui Samuel este cea care salvează întregul rău al acțiunii. Filmul. Arta.

Sensul simbolic al filmului salvează producția într-un așa mod, încât îi treci cu vederea punctele slabe. Nu ești atent la voci decât în prima juma de oră. Glumele răsuflate, le uiți repede. Îți rămâne însă în memorie figura lui Sami (Valer Delakeza) cărând după sine o rulotă plină cu filme.

Tatăl fantomă este un film despre căutarea de sine și de artă, care chiar dacă nu excelează, primește de la mine un 7/10. Și nu. Nu apare nici un vampir comunist.

Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
No Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *