Species

Species
D: Ben Kingsley, Michael Madsen, Alfred Molina, Forest Whitaker
R: Roger Donaldson
Theatrical Release: Jul 7, 1995
Durată: 1 h 48 min.
Gen: Science Fiction

Cu o distribuţie interesantă – Michale Madsen, Forest Whitaker, Ben Kingsley – şi cu o idee şi mai şi – combinarea ADN-ului uman cu unul extraterestru, Species a fost în 1995 un sf care nu a trecut neobservat de cinefili. Chiar dacă nu se ridică nici măcar o secundă la valoarea filmelor din seria Alien, Species a impresionat destul de multă lume printr-un mostruleţ captivant care evoluează foarte repede şi care are o serie de tentacule uriaşe care îi ies cam de prin toate părţile corpului.

Acţiunea filmlui se desfăşoară într-un ritm alert şi o are în centrul atenţiei, pe frumoasa Sil (Natasha Henstridge) un hibrid între ADN-ul uman şi unul extraterestru care, evadat din tr-un laborator încearcă să se înmulţească. Interesant este faptul că deşi nu este decât pe jumătate uman, această creatură preia foarte multe din deprinderile omului de zi cu zi. Pe un al doilea plan avem de-a face cu o echipă de „recuperatori” care încearcă prin tot felul de metode să o găsească înainte ca această să se înmulţească.

Species nu este un film spectaculos, dar este un sf care a pornit de la o ideea bună şi care a dat naştere la multe alte filme. Din păcate lipsa unui scenariu mai complex şi a unei distribuţii care să dea dovadă de o mai bună colaborare l-a transformat într-un film care a impresionat doar fanii genului. Cu toate acestea nu cred că veţi regreta vizionarea acestui film mai ales că Natasha Henstridge vă va atrage atenţia cel puţin câteva minute.

Notă:5,5/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
One Comment

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *