Snow White and the Huntsman

Snow White recenzieSnow White and the Huntsman (2012)

7/10

By Anca G

Cu un regia semnată de Rupert Sanders (nu vă speriați dacă n-ați auzit de el niciodată), Snow White and the Huntsman se alătură suitei de filme ce au ca temă poveștile fraților Grimm. Abia cu câteva luni în urmă apăruse pe marile ecrane și Mirror, Mirror, iar prin 2011, serialul Grimm, deci mă gândesc că tare au mai început să ne placă poveștile, de tot cerem Hollywood-ului filme de-astea.

Abordarea lui Rupert Sanders se îndepărtează cu mult de povestea originală, ceea ce face filmul mult mai interesant, dar și greu de recomandat: există scene la care un adult simte că trebuie să apese frenetic telecomanda, căci anii (și bagajul de filme din spate) nu-i mai permit să le guste, cum sunt slow-motion-urile cu fabuloasa Kristen, de care o să mă leg mai târziu, sau Sanctuarul, a.k.a. tărâmul zânelor, scene care ar face din film o producție recomandată puștilor. Critica a considerat însă că puștimea e prea sensibiloasă ca să fie martoră la scenele de luptă, și de-aia în Românica, filmul este încă „interzis minorilor”, sau un epitet derivat pe aceeași temă. Lucru ciudat, că mama m-a ținut pe-un regim fain de Xena când eram mică și n-am ajuns (încă) la psihiatrie.

Povestea pleacă, cuminte, de la aceeași legendă a reginei care-și dorește un copil cu părul negru ca abanosul, pielea albă ca zăpada, și buzele roșii ca sângele. Se naște Kristen Stu… asta… o fetiță exact cum și-a dorit maică-sa, care, săraca, nu apucă să o vadă crescând, căci moare sub ochii îndurerați ai soțului ei, regele, și ai fetiței care încă nu știe pe ce lume trăiește (nu că odată devenită adultă, ar ști…). Locul reginei este luat pe tron de Ravenna, jucată magistral de CharlizeTheron, care își face intrarea în filmcu o grație terifiantă, îl killărește pe rege și ajunge monarh unic pe tronul ținutului al cărui nume îmi scapă.

Theron e magnifică, și personajul ei, la fel. Deși își instalează în sala tronului o oglindă care arată mai mult ca tigaia bunică-mii, Ravenna strălucește în lumină neagră. Cineva zicea odată, și zicea bine, că un actor bun e unul care își determină spectatorii să-i urască sau să-i iubească personajul, iar Theron reușește să ne facă ba să o urâm, ba să o iubim pe Ravenna. Regina e o nașpala început. Vine pe nepusă-masă să pună mâna pe regatul unui proaspăt văduv și… un proaspăt mort, instalează frica și panica peste cetățeni, aduce cu ea tot întunericul și toate ființele tenebroase care-i însoțiseră existența timp de sute de ani, o închide pe Kris… ăăă Snow White în turn, răpește fete tinere cărora le soarbe viața prin vrăji malefica ca să întinerească. Însă, mai târziu pe parcursul filmului aflăm că Ravenna e de fapt victima unei vrăji care i-a fost făcută pe când era copil: frumusețea ei era singura care o putea salva, dar și singura care putea să-i pecetluiască sfârșitul, în caz că se năștea o fată mai frumoasă decât ea.

Și așa ajungem la capitolul explicații, la care filmul lui Sanders stă extrem de prost. N-am înțeles pericolul care o pândea pe Ravenna dacă vraja nu era făcută, dar cred c-am găsit acum un motiv pentru uzul vrăjii: să meargă filmul mai departe…

Per total, rolul lui Theron e delicios, și ar fi fost perfect, dacă filmul ar fi fost mut. Producția stă prost la capitolul voci: vocea lui Theron e potrivită doar când răcnește, în rest, accentul wannabe-britanic e execrabil, bunică-mea (87 ani) ar fi vorbit mai suav decât Kristen în rolul lui Snow-White, iar vânătorii și piticii parcă ieșiseră din Sons of Anarchy. Pe bune, de ce nu i-a trecut nimănui prin cap să facă filmul ăsta mut?!

Kristen intră în scenă când reginei i se spune că ar putea încheia definitiv dependența de a absorbi viața din tinere fete dacă ar absorbi viața din cea mai frumoasă fată, care întâmplător e Snow White. Și dacă am făcut elogiul lui Theron în 35432543 de rânduri, merită să scriu ceva și despre ea.

Deci nu. Un film cu pretenții la box-office ca ăsta ar fi trebuit să se ferească de prezența lui Stuart. Expresia ei facială e cea a biroului meu din PAL, și e mult mai potrivită pentru filmele de Sundance, independente, care pun mai mare accent pe subtilitatea expresiei faciale. Un blockbuster presupune „strâmbături” de care Kristen nu e capabilă. Practic, ea nu e Snow White, ea e o fată care stă cu gura căscată și cu doi dinți la vedere permanent. Frumoasa regatului nu e, pentru că figura ei e absolut banală. Războinică nu e, pentru că un singur deget ar doborâ-o de pe calul ăla șmecher pe care-l călărește în final. Singura scenă în care e perfectă e cea cu ea în rochie albă, și cei care-au văzut filmul știu despre ce vorbesc…

Anyways, revenind la poveste, Snow White este chemată în fața reginei după vreo 15 ani de temniță și profitând de prostia fratelui Ravennei care-i trimis s-o supravegheze, reușește să scape în Pădurea Întunecată. După ea e trimis Vânătorul, care în loc s-o predea reginei, o ajută să scape la curtea Ducelui, iar de-aici, evenimentele se precipită.

În galeria punctelor slabe se mai adaugă lungimea nepermis de mare a filmului, scene inutile, ca cea a Sanctuarului și a Cerbului fermecat al cărui rost nu l-am găsit în poveste, piticii pe care… dacă nu se autodeclarau pitici, nu-i suspectam de o oarecare micime de statură, glumele sunt trântite extrem de nepotrivit.

Fruncea punctelor forte e desigur Theron și-al ei personaj, Ravenna, care m-a fermecat cu transformările ei (femeie-vampir, femeie-lilieci, mare ambițioasă), accentele muzicale potrivite perfect – încă îmi răsună în urechi cântecul de înmormântare al unuia dintre pitici, peisajele care-ți taie răsuflarea, și găselnița cu mărul otrăvit.

Filmul trebuie văzut, măcar pentru Theron și pentru rochia albă a lui Kristen. Primește de la mine un 7 din 10

Trailer Snow White and the Huntsman

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
4 Comments
  1. Luminita
    | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *