Silver Linings Playbook

silver linings playbookSilver Linings Playbook

D: Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, Robert de Niro

R:David O Russel

Durată:2h

Gen: Dramă, romance

Jean Dujardin a câştigat anul trecut premiul Oscar pentru cel mai bun actor cu un dans. Unul excepţional care a fost de fapt cireaşa de pe un tort înalt pregătit pe tot parcursul filmului. Bradley Cooper încearcă să facă acelaşi lucru numai că anul acesta alături de el se numără un nene care rade cam tot ce prinde la Oscaruri. Fără Daniel Day Lewis aş paria pe orice că Bradley câştigă Oscarul, dar aşa mi-e frică că tânărul actor al cărui talent nu l-am observat până la acest film, va pleca acasă cu buza umflată. Cu mînă goală pentru că un personaj istoric iubit de o întreagă naţiune e mai presus decât un nebun maniaco depresiv care aleargă cu un sac de gunoi pe el, se îndrăgosteşte de o altă nebună şi învaţă să-şi depăşească obsesia prin dans şi iubire. Despre cum joacă Bradley Cooper, Jennifer Lawrence şi Robert de Niro în acest Silver Lining Playbook aş putea să scriu cel puţin câteva pagini, dar cred că e suficient să mă rezum la două, trei propoziţii. În primul rând toţi trei sunt nominalizaţi la Oscar, toţi trei îşi merită nominalizarea şi în cel mai fericit caz doar unul dintre ei va pleca cu o statueta acasă. Din fericire lucurul acesta nu prea contează pentru că vizionând  Silver Lininig Playbook îl redescoperi pe Robert de Niro, actorul care în urmă cu ceva ani era un un semi zeu, descoperi că Bradley Cooper joacă cu adevărat când nebunia, obsesia, agresivitatea ies la suprafaţă şi că atunci când normalitate se instalează devine banal şi ţi se reconfirmă(după Winter’s Bone) că Jennifer Lawrence e mai mult decât o faţă plăcută cu un corp atrăgător. Toţi trei sunt excelenţi, toţi trei au momente în care strălucesc ca şi cum David O. Russel(The Fighter) le-ar fi oferit câte un solo fiecăruia într-o piesă de teatru mediocră, dar cu plus valoare datorită interpretări.

THE SILVER LININGS PLAYBOOK

Aşadar Silver Linings Playbook e un film decent, destul de prezivizibil care tinde spre excelenţă datorită interpretării. Povestea e destul de banală avându-l în centru pe Pat un tip ieşit de la balamuc după ce l-am nenorocit în bătaie pe un bătrânel care în loc să-şi vadă de treabă făcea duş cu nevasta nebunului nostru. De atunci Pat se află la balamuc şi primeşte tratament, numai că drumul spre recuperare nu e tocmai uşor. Povestea lui Pat are loc la balamuc, dar nu la balamucul din One Flew over the cooco’s nest. Balamucul e la el acasă, nu la spital pentru că nici tatăl nu nu e departe de cămaşa cu forţă. Bătrânul Pat senior interpretat de Robert de Niro are şi el câteva probleme la tărtăcuţă, obsesia nefiind totusi atât de periculoasă. Omul e obsedat de echipa de fotbal a oraşului, de cei de la Philly şi pentru ei e în stare să-şi parieze întreaga agoniseală. Meciurile au un întreg ritual, nebunia observându-se în deatalii, cuvinte, gesturi. Viaţa lui Pat începe să se schimbe cât în peisaj apare Tiffany,o văduvă şi ea cu câteva probleme emoţionale. Cei doi interacţionează destul de ciudat la început, ca apoi să se îndrăgostească.

Povestea e destul de previzibil, dar plăcută. E genul de film care te încântă, îţi schimbă starea de spirit, te face să zâmbeşti sau să te întristezi. E un film făcut mare de interpretare.

Notă:8,5/10

Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (2 votes cast)
Silver Linings Playbook, 9.0 out of 10 based on 2 ratings
4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *