Session 9

 Session 9Session 9 (2001)

By Anca G

Buhuhuuuu! Și iată-ne ajunși în acel moment al anului în care brusc devenim vecinii preferați ai puștanilor care coboară pe scările blocurilor cu cornițe-n cap și ne bat la uși pentru bomboane. Că, numai de două ori pe an ne dau și ăștia bună-ziua: de Halloween și de Crăciun. Pentru cinefili, Halloween-ul înseamnă în general o invazie de filme proaste cu vampiri pe la posturile de televiziune, iar cei mai fericiți sunt cei care se refugiază într-un film închiriat pe DVD, eventual datând din perioada ante-Twilight.

Ca să săpăm de povara dovlecilor pro-teviști, azi am pentru voi un film aproape uitat de cinematografie, și anume Session 9. Vă aduceți aminte că ador filmele cu spitale de nebuni, nu? Session 9, în regia lui Brad Anderson, nu e tocmai un film tematic pentru Halloween, dar e destul de mistico-creepy-psihologic pentru a fi digerat în noaptea cu pricina. Unde mai pui că lasă și temă pentru acasă.

Brad e un nume mare în filmografie, semnând printre altele giganticul The Machinist, Transsiberian, serialul Fringe și dedicându-i-se și un episod în seria Masters Of Horror: SoundsLike, deci datele regiei recomandă fără îndoială filmul. Nici la capitolul distribuție nu stăm rău, căci din ea fac parte David Caruso, Stephen Gevedon, Paul Guilfoyle și alți neni talentați.

Acestea fiind spuse, să purcedem la a scrie povestea. Hank, Phil, Gordon și nepotu-său, și inteligentul Mike sunt angajați de autoritățile din Danvers pentru a curăța de azbest vechea clădire a spitalului de boli mentale. Ceea ce părea la început o afacere bună, întrucât atracția banilor nu putea fi neglijată – 10 000 dolari pentru echipă, se dovedește pe parcurs o poveste cu scântei. Încă din prima jumătate de oră aflăm că echipa de șoc nu stă pe roze, fiecare dintre personaje are propriul secret pe care-l ține, aparent, bine adânc înăuntrul său, și propria personalitate surprinzătoare. Din acest punct de vedere, filmul pornește cu un mare plus. Ador producțiile în care personajele nu acționează în direcția în care bate vântul, ci au în spate o motivație puternică.

Hank este zgomotos și zăpăcit, joacă jocuri de noroc și are o relație cu fosta prietenă a lui Phil, Amy, cu care se întâlnește doar ca să-i facă în ciudă acestuia. Gordon nu își poate scoate din minte faptul că și-a lovit soția. Mike lucrează în silă, gata să explodeze, întrucât visul lui e să părăsească munca de jos și să-și continue studiile de drept. Nepotul lui Gordon are frică de întuneric (patologică), iar Phil încă îi poartă râcă lui Hank pentru Amy.

Și, ca în orice film al lui Brad, personajele nu ajung întâmplător la un spital de boli mintale. Și ce spital! Căci, se spune, clădirea a fost abandonată din cauze… speciale. Omul de rând cunoaște numai motivul dificultăților financiare. În spatele acestui motiv se ascunde legenda Patriciei, fostă pacientă care purta în spate greutatea abuzurilor sexuale din copilărie, din partea tatălui și bunicului, abuzuri care se petreceau în cadrul unor ritualuri satanice. Tot scotocind prin cutii și registre vechi, echipa scoate la iveală cazul unei nefericite suferinde de personalitate multiplă. La fel ca tipurile umane întruchipate de membrii echipei, locuitorii mentalului fetei au fiecare caracteristicile lor: inocentul, prințesa, vorbărețul, și în cele din urmă temutul Simon, despre care nicio personalitate nu vrea să vorbească.

Pe măsură ce munca la curățirea clădirii avansează, ciudățeniile personajelor își fac apariția, iar filmul se îmbogățește cu motive celebre în filmografie (împrumutate din literatură). Hank devine căutătorul de comori pedepsit, întrucât recoltează monedele din 1880, găsite în zidurile clădirii, dar sfârșește chiorât de-un ochi de către… un personaj misterios, la fel cum și Billie, vorbărețul, din personalitatea bolnavei, sfârșește la rândul său.

Momentul-cheie al filmului este secvența în care Gordon mărturisește că și-a lovit nevasta. Atunci, ne dăm seama că antagonistul filmului nu e vreo fantomă sau un monstru care sălășluiește între zidurile spitalului, ci o ființă omenească cu frici și slăbiciuni, o pradă ușoară. Atunci, realizăm cu toții că în spatele acelei palme mărturisite de Gordon se ascundea o tragedie, și că aceasta nu era decât debutul celei care avea să urmeze. Simon, care a fost tot timpul sub ochii noștri, dar a trecut neobservat, începe să ne facă cu mâna.

V-am spus în rândurile de început că Session 9 nu e un film de groază, și îmi mențin afirmația. Degeaba vom căuta prin tunelurile întunecoase ale spitalului o mână scheletică pregătită să strângă de gât protagoniștii. Filmul e dovada că personajul pozitiv, și antagonistul, se află amândoi în interiorul ființei umane, luptându-se pentru dreptul de a ieși la suprafață. De slăbiciunile noastre depinde mâna căruia dintre cei doi va răzbi la suprafață.

Atmosfera e teribil de amețitoare (deci, me gusta!) și întunecată, iar acel trompe-l-oeil care induce spectatorului ideea că urmărește un horror, ca mai apoi să-l izbească de zidul realității – e, de fapt, film psihologic – mi se pare genial.

Adaug și accentele muzicale, subtile dar potrivite, care fac din Session 9 un deliciu pentru cei care stau cu căștile pe urechi și volumul la maxim.

Dau lui Session 9 un 7/10 și vă urez vizionare (și sperietură) plăcută! Buhuhuuu…

Trailer

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
2 Comments
    • Anca G.
      | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *