[Rec] 2

Rec 2
D: Jonathan Mellor, Oscar Sanchez Zafra, Leticia Dolera
R: Jaume Balagueró , Paco Plaza
Release: 2010
Durată: 1 h 25 min.
Gen: Horror

În 2007 Rec impresiona publicul devorator de filme horror prin tehnica de filmare, printr-o armată de zombies rapizii şi violenţi şi mai ales prin autenticitatea senzaţiei de frică şi panică vizibilă pe chipul şi în comportamentul personajelor. Cu un final specific filmelor de acest gen, Rec merita o continuare care să lămurească anumite lucruri şi să ne prezinte mai multe confruntări cu aceşti zombies sângeroşi. În 2009 acelaşi Jaume Balagueró regiza şi sequelul, oferindu-ne în mod surprinzător o poveste aproape la fel de bună şi de înfricoşătoare ca şi cea originală.

Povestea continuă de unde a rămas. Aveam aceeaşi clădire izolată, undeva în Barcelona şi o echipă SWAT gata să intervină pentru a restabili liniştea. Spectatorul va urmări acţiunea înfricoşătoare prin intermediul unei camera de filmat, mânuită de data acesta de  Rosso, unul dintre membrii echipei de intervenţie. Ajunşi la faţa locului,  echipa de intervenţie pătrunde în clădire alături de  medic. Odată pătrunşi în clădire, medical le explică că infecţia nu este virală şi că virusul se transmite prin sânge şi salivă. Clădirea este înfricoşătoare. În loc de cămin primitor, totul în jur arată ca un abator. Întunericul e înfricoşător, iar bălțile mari de sânge sugerează un mascara. După cercetarea locului, echipa dă peste aceşti zombies violenţi şi confruntările sunt inevitabile. Ca să ofere un pic de originalitate, Balaguero introduce un element nou. În loc de virus, de experiment scăpat de sub control, Balaguero explică toată nebunia cu ajutorul unui demon şi un prim posedat de la care porneşte apoi totul.

Pe la mijlocul filmului, povestea sare la început şi alte personaje intră în scenă. Camera de filmat este preluată de un adolescent care împreună cu prietenii lui curioşi pătrund în clădire. Rendez-vous-ul cu echipa de intervenţie are loc, după câteva confruntări cu alţi zombies demonic şi căutarea primei victime începe. Surprizele întră din nou în joc, iar regizorul ne oferă un final bun, puţin previzibil.

Elementele horror ale seriei Rec merită apreciate, iar faptul că supranaturalul a intrat pe final în joc a ajutat la evitarea rutinei pentru acest gen de film. Fără prea multe artificii şi cu mult sânge Rec 2 e o continuare bună a unui horror devenit un îndreptar. Pentru toţi fanii acestui gen sau pentru cei care vor să simtă un pic de  frică vă recomand să vizionaţi acest film, dar nu înainte de a vedea prima parte.

Notă:8/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
4 Comments
    • m@ri@n
      | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *