People like us

People like us

Drama oamenilor obișnuiți

By Anca G

După ce acel The Lucky One pe care toate comentariile de pe site-urile de profil îl laudă, m-a lăsat cu o profundă suceală în minte, întrucât nici până azi n-am înțeles cu ce ocazie se lasă omul ăla pălmuit și dat afară de gagică-sa doar pentru că s-a întors viu din război, m-am hotărât destul de greu să mai dau o șansă unei alte drame de familie. Greu, dar bine, pentru că, de data asta, nu regret.

Alex Kurtzman, scenarist pe la producții SF ca Star Trek, Mission: Impossible III, Transformers sau Cowboys& Aliens, se pare că a dat lovitura încă din prima încercare a genului dramei pământene cu People Like Us, în distribuția căruia adună nume ca Chris Pine, Elizabeth Banks, Michelle Pfeiffer și Olivia Wilde.

People Like Us spune povestea unei familii dezorganizate, în care fiecare membru pare a-și duce o viață pe cont propriu (sau, în cazul tatălui, chiar mai multe vieți) fără a se interesa de ceilalți. Așa se face că tatăl, un celebru producător de muzică și descoperitor de talente, își înșeală soția (și băiatul, pe Sam) și își „întemeiază” o nouă familie. Una destul de dezvoltată, căci fiică-sa cea nouă rămâne însărcinată cu un anume tip (no name, no number) și-i face un nepoțel. Pus să aleagă între cele două vieți paralele, producătorul își alege familia oficială, și, aparent, o dă pe cealaltă uitării.

Anii trec, copiii săi cresc, iar Sam devenit adult și om de afaceri ratat în New York este forțat să se întoarcă acasă tocmai la înmormântarea tatălui. Sam moștenește însă de la tată talentul de-a fugi de probleme și de a se fofila în fața lucrurilor serioase, de a-și alege evenimentele la care vrea să fie prezent, cu riscul de a-i răni pe cei din jur. Așa se face că bărbatul înscenează pierderea buletinului pentru a nu urca în avionul care avea să-l ducă acasă. Buletinul este găsit însă de gagică-sa, care-i face o bucurie și-l duce fix la mă-sa în prag.

Acasă a devenit însă o lume cu mult diferită față de cea pe care o știa el. Mama e bolnavă de inimă, dar nu se tratează, discurile tatei stau uitate în vechiul studio, alături de instrumente muzicale, băuturi alcoolizate și scrisori de la trupe pe care le impresariase în timpul vieții, ca într-un templu al amintirii. Din aceeași lume aparent uitată se desprinde și-un vechi prieten al tatălui său care-i dă o trusă veche de bărbierit a bătrânului. Tatăl îi lăsase înăuntrul trusei bani (destui) pentru un anume Josh Davis.

Încântat la început de suma de bani cu care putea să-și salveze serviciul și afacerea de la faliment, Sam devine foarte confuz când își dă seama că Josh nu era altul decât … nepotul său. Începe adevărata dramă a filmului, lupta interioară cu care Sam se vede însărcinat: să păstreze banii pentru el sau să facă ordine în viața tatălui său, ajutându-i familia neoficială pe care atâta timp o neglijase și care nu avea absolut nicio vină pentru existența pe care o ducea?

Practic, filmul se vrea o incursiune în viața oamenilor obișnuiți, și cred că de-asta are atât de mulți fani pe site-urile de profil, în primul rând. Să-i zicem neglijență, să-i zicem eroare de moment, accident menit să se întâmple sau pur și simplu întâmplare, dar păcatul tatălui mort al lui Sam este perfect plauzibil. Doza de realism cu care este înzestrat filmul se trage și din avertismentul de la începutul producției: bazat pe fapte reale. Nici nu mai era nevoie de el! O soră vitregă alcoolică. Se întâmplă. O mamă care-și refuză tratamentul care ar putea să o mențină în viață. Se întâmplă și asta. Probleme financiare la serviciu. Trecem pe listă.

Plusurilor se adaugă coloana sonoră excelentă, că doar tratăm viața post-mortem a unui producător muzical! Sfaturile de viață pe care unchiul abia cunoscut i le oferă nepotului său, palmele pe care acesta le îndură de la iubită, mamă, soră, vânătăile pe obraz cu care rămâne după ele, le aplaud pe toate.

M-a deranjat puțin modalitatea prin care regizorul îl împinge pe Sam să-și cunoască sora, prin scene desprinse parcă din comediile romantice. Chiar dacă cei doi nu se cunoșteau, nu cred că era cazul ocheadelor și flirtului în timpul mesei la fast-food dintre frate și soră. Chiar nu! Dar trec peste, pentru că PeopleLikeUse singurul film de până acum care te împinge într-un carusel al emoțiilor, iar efectul de catharsis chiar funcționează!

People Like Us ți se bagă subtil pe sub piele până începi să simți palmele de pe obrajii reali sau metaforici ai personajelor. Te întristează și te bine-dispune cu o repeziciune tulburătoare, dar cu o motivație puternică, ceea ce îl face perfect realist și autentic.

8/10 cu semi-coroniță! 😀


Trailer People like Us

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
6 Comments
    • m@ri@n
      | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *