Paprika

Paprika

D: Megumi Hayashibara, Toru Emori
R: Satoshi Kon
Release: 7 Octombrie 2006
US Box Office: $ 0.7 M
Durată: 1 h 30 min.
Gen: Animaţie, Fantezie

Nu vreau să fiu cârcotaş şi să afirm că Nolan s-a cam inspirat din acest anime japonez pentru a crea Inception, un film despre vise nominalizat şi premiat la Oscar şi apreciat de critici pentru originalitate, pentru că acest lucru ar însemna să ne legăm şi de alţi regizori care şi-au „pornit” inspiraţia creatoare cu un mic imbold oferit poate de un mic citat, o mică scenă văzută pe stradă, la teatru sau chiar într-un anime. Unele asemănări se pot observa cu uşurinţă (ideea de a pătrunde în vise, asemănări destul de mari în scenele de la hotel) dar cu toate acestea continuu să-i dau credit talentatului regizor.

Revenind la filmul de azi trebui să vă spun că e ciudat, iraţional uneori, captivant şi poate enervant pe alocuri, dar cu toate acestea te ţine captiv până la final. Aici visul e mai întortocheat, mai diferit şi poate fi uşor confundat cu realitatea. Cu toate acestea, lumea viselor e vie, ciudată, plină de posibilităţi care ajung să fie limitate doar de imaginaţie (coloristica vine să întărească această idee).

Ca să accesezi această lume, să o înregistrezi şi să o stochezi ai nevoie de un aparat special, numit DC Mini, creat de un grup de cercetători. Siguranţa viselor şi chiar a lumii reale începe să fie pusă în pericol după ce un dispozitiv Mini este furat iar hoţul începe să acceseze visele din subconştientul uman chiar şi atunci când oamenii nu se află în starea de somn. Treptat puterea hoţului începe să crească iar visele ajung să se contopească cu realitatea. Aceste momente pot fi confuze, dar realizarea artistică este atât de deosebită încât sigur te va încânta. Pe lângă haosul din vise, Paprika m-a impresionat prin complexitate şi prin câteva scene (scena „violului”, scena în care Paprika îl mănâncă pe manipulatorul de vise şi altele) pline de simbolism.

Paprika e un film de animaţie deosebit cu o acţiune complexă, cu idei solide şi simbolice pe care le dezvoltă interesant. E un film ca o călătorie haotică prin lumea viselor care va fi şi pe placul celor care nu sunt fani anime.

Notă:8,5/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
13 Comments
  1. Pavel
    | Reply
  2. Pavel
    | Reply
  3. Pavel
    | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *