One Day

One Day
D: Anne Hathaway, Jim Sturgess
R: Lone Scherfig
Release: 19 August 2011
US Box Office: $13,8M
Durată: 1 h 47 min.
Gen: Dramă, Romance

Trailerul, afişul şi scurta descriere îţi creează impresia că Hollywood-ul a mai ecranizat încă un roman semnat de Nicholas Sparks. Din fericire, One Day regizat de Lone Sherfig (cunoscută pentru An Education) este o ecranizare după un roman de David Nicholls. Per Ansamblu poate că diferenţele dintre cei doi autori nu sunt foarte mari, dar ecranizarea cărţii scrise de Nicholls este mult mai matură, mai amuzantă, mai veridică şi în final mai tristă.

Firul epic ne prezintă viaţa a două personaje, construită în jurul aceleaşi zile, 15 iulie. Astfel an după an (începând din 1988) în 15 iulie vedem fragmente din viaţa lui Dexter şi a Emmei (Anne Hathaway). Cei doi s-au împrietenit în 1988 şi de atunci au rămas prieteni. Fiecare trece prin momente diferite, se lovesc de dificultățile vieţii, de o slujba de rahat care-ţi asigură doar traiul de zi cu zi şi îţi împiedică dezvoltarea, se schimbă, suferă pe plan personal, dar mai presus de toate păstrează o legătură. Cu trecerea timpului fiecare evoluează, devin mai maturi sau se pierd cu firea marcaţi de drame personale. Relaţia lor parcurge nişte paşi fireşti şi chiar dacă la un moment dat se răceşte datorită lui Dexter, nu moare.

Regizoarea daneză trebuie felicitată pentru măiestria cu care a reuşit să realizeze un film romantic aproape lipsit de clişee. În loc de acestea Sherfig s-a folosit de momentele cheie din viaţa multora. Prospeţimea tinereţii, deziluziile, compromisurile, eşecurile personale şi profesionale sunt ilustrate perfect şi peste toate acestea prietenia se suprapune perfect. Când totul se îndreaptă spre final ajungi să-i simpatizezi pe cei doi, să le doreşti fericirea. Din păcate actul final, început din 15 iulie 2003 în minunatul Paris începe fermecător de romantic, dar se îndreaptă spre un final trist. Scenele de la final sunt emoţionante şi după mult timp realizezi că cineva ţi-a prezentat şi ce se întâmplă cu un cuplu după acel sărut magic.


Interpretarea nu este senzaţională, dar atât Jim Sturgess cât şi Anne Hathaway se potrivesc de minune cu personajele create. Dacă Jim se remarcă mai mult când se află sub influenţa alcoolului, Anne iese în evidenţă doar când Dex se află în preajma ei. La capitolul actori secundari singurii care se remarcă sunt Patricia Clarkson şi Ken Stott, în rolul părinţilor lui Dexter.

One day este un film romantic, un film despre viaţă cu toate lucrurile ei bune, rele, complicate sau lipsite de importanţă. Ideea de a prezenta viaţa unor oameni timp de câţiva ani buni, dar mereu în aceeaşi zi este intrigantă, pentru că cel mai adesea schimbările majore nu se petrec în scurt timp. Pentru romantismul peisajelor, pentru personaje  şi caracterul poveştii, One day este o experienţă de neratat mai ales pentru romanticii incurabili.

Notă:7,5/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
One Day, 10.0 out of 10 based on 1 rating
3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *