Of Mice and Men

OfMiceMenOf Mice and Men

D: John Malkovich, Gary Sinise, Ray Walston

R: Gary Sinise

Theatrical Release:1992

Durată: 1 h 50 min

Gen: Dramă

Spre ruşinea mea nu am reuşit încă să citesc opera cu acelaşi titlu semnată de John Steinbeck, câştigător al premiului Nobel pentru literatură. Cartea lui Steinbeck spune povestea a doi prieteni care muncesc pe la ferme în timpul crizei economice dar care visează mereu la o viaţă mai bună unde au propria lor fermă.

În varianta adaptată pentru marele ecran, în regia lui Gary Sinise, George ( Gary Sinise ) este un tip responsabil, atent, inteligent, în timp ce Lennie (John Malkovich ), muncitor desăvârşit este cel care îi face mereu probleme pentru că este retardat. După ce hoinăresc o vreme, cei doi ajung la o fermă unde sunt angajaţi ca muncitori. Viaţa pare simplă iar munca pe câmp, chiar dacă este grea, le asigură traiul. De fiecare dată când sunt singuri cei doi prieteni vorbesc despre ferma visurilor, plină de iepuri, de porumbei unde ei sunt stăpâni şi nu sunt alungaţi niciodată. Visul american în care fiecare îşi caută fericirea pare acum mai uşor de realizat în contextul crizei economice care a falimentat o multitudine de fermieri. Totul merge minunat până când Lennie, care nu-şi poate controla pasiunea de a mângâia tot ce este fin, o ucide fără să vrea pe nora fermierului.

Povestea decurge liniar, iar personajele nu evoluează. Lennie rămâne mereu acelaşi bărbat muncitor care dă mereu de necaz dar care se bazează pe George ca să-l salveze în timp ce George, mereu în căutarea succesului nu poate abandona viaţa de muncitor pribeag chiar dacă la un moment dat nu-l mai are pe Lennie în cârcă.

Adaptarea nuvelei de succes este reuşită chiar dacă a ajuns pe mâinile unui regizor începător. Interpretarea nu este rea, dar din păcate distribuirea lui John Malkovich în rolul lui Lennie nu mi se pare potrivită (pentru rolul unui bărbat uriaş, extrem de puternic dar retardat s-ar fi pliat un alt gen de actor).

Notă: 8/10

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *