Nokas

Nokas
D: Marit Synnøve Berg, Frode Winther Gunnes
R: Erik Skjoldbjærg
Release: 2010
Durată: 1 h 27 min.
Gen: Acţiune, Biografic

Heistmovies au avut întotdeauna fanii lor şi deseori au fost apreciate şi de critici. Deşi frecvenţa cu care acest gen de film invadează marele ecran este destul de mică, adevăraţii fani nu au dispărut niciodată. După ce la sfârşitul anului trecut, Ben Affleck ne oferea cu al său oraş minunat, o experienţă unică şi o poveste cu jefuitori de bănci cum nu prea am văzut, anul acesta la TIFF, organizatorii au proiectat un heistmovie european, un heistmovie diferit pentru că este realizat aproape ca un documentar iar subiectul – cel mai mare jaf din Norvegia, a fost unul cât se poate de real.

Cum am spus şi mai sus, Nokas e aproape un documentar despre jaful din dimineaţa de 5 aprilie 2004 din Stavanger, când 13 bărbaţi înarmaţi şi echipaţi ca trupele de intervenţie au jefuit banca Nokas. Spun aproape documentar pentru că nu există voce narativă, interviuri şi explicaţii ca la un documentar regulat, dar chiar şi fără acestea, regizorul Erik Skjoldbjærg a reuşti să realizeze, cu ajutorul mărturiilor şi dovezilor, o producţie imparţială despre un jaf bine gândit.

Este posibil ca acest stil regizoral să vă plictisească dar cu toate acestea trebuie să apreciezi imparţialitatea regizorului, precum şi planul acestor băieţi, care în plină dimineaţă au ocupat o piaţetă din oraş, au blocat poliţia în interiorul secţiei şi au jefuit nestingheriţi o bancă ca şi cum ar fi fost nişte profesionişti. Pe lângă aceste aspecte pozitive e imposibili să nu remarci că poliţişti sunt simpli oameni, că niciunul nu are atitudine de supererou.

Cu plusurile şi cu minusurile sale, cu o cameră în mişcare foarte des, uneori transmiţând o senzaţie de ameţeală, Nokas e o experienţă plăcută, un heistmovie decent construit imparţial astfel încât spectatorul să decidă de partea cui este.

Notă:7/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
2 Comments
    • m@ri@n
      | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *