Les Miserables

Les MiserablesLes Miserables – un musical un pic prea lung

Musicaluri-le sunt colorate, pline de viaţa şi în general te fac să te simiţi bine. West Side Story, Once, Singinig in the Rain, Moulin Rouge şi chiar Sweeny Todd au avut acest efect, dar Les Miserables nu a reuşit să facă acest lucru. În primul rând pentru că este destul de lung(chiar dacă cartea e lungă, adaptare ca musical putea fi un pic mai concentrată), în al doilea rând pentru că a avut replici destul de colţuroase pentru a fi cântate şi în al treilea rând pentru că se cântă prea mult. Se cântă atât de mult încât nu-mi amintesc nici un dialog remarcabil fără vreo notă muscială. Deci vreo 160 de minute de note musciale pot fi destul de greu de digerat. Există touşi şi părţi bune, concentrate în primele 60 de minute ale filmului. Întâi atmosfera sumbră, sărăciosă te impresionează. Apoi mizeria personajelor principale, drama lor, ghinionul, nedreptatea. Confruntările dintre Jean Valjean(Hugh Jackman) şi Javert(Russel Crowe) sunt antrentate, spectaculoase, cei doi actori demonstrând că un alt gen li se potriveşte mai bine decât cel musical.

Povestea începe cu Jean Vlajean şi termină cu acesta. Un individ puternic, un puşcăriaş pentru că a furat o pâine şi care plăteşte un preţ mult prea mare pentru ce a făcut el. Valjean reprezintă omul fără noroc, cel care încearcă să schimbe ceva şi nu reuşeşte pentru că trecutul îl urmăreşte. Ca o nălucă literea legii nu-l lasă să trăiască liniştit şi îi trasează un destin de fugar. Succesul este de scurtă durată, Javert fiind mereu pe urmele lui.

De cealaltă parte a legii îl avem pe Javert, personificare unei justiţii oarbe. El reprezintă juştiţarul care nu iartă, nu uită şi nu ieste din litera legii. Sistemul lui de valori nu cunoaşte iertare, nu cunoaşte o interpretare subiectivă a legii. Torul trebuie să fie conform celor dictate de legiuitor. Timp de zeci de an Javert este merue pe urmele lui Vlajean, dar trebuie să înţelegem că nu şi-a făcut din aest lucru un scop în viaţă. Sunt doar momente importante când destinul îi aduce faţă în faţă pe cei doi. Javert este neschimbat până când ceva ce nu poate înţelege îl schimbă pentru totdeauna. Cruţarea de către cel mai mare duşaman al său îl afectează atât de tare încât nu mai poate trăi.

Marius şi Cossette nu sunt personaje foarte importante sau cel puţin in verisiunea lui Tom Hopper. Mai interesanţi sunt soţii Thénardier interpretaţi de Sacha Baron Cohen, respectiv Helena Bonham Carter. Cei doi par desprinşi din filemele lui Burton şi oferă un aspect aparte filmlui. Scenele cu ei în prim plan au umor şi te duc cu gândul la o fantezie colorată, deşi filmul e gri.

les2-jan17

Farmecul interpetării este dat de Anne Hathaway,de-a dreptul impresionantă în rolul Fatinei. Dezumanizare şi suferinţa ei sunt scene care cel mai probabil îi vor aduce un Oscar.

Detalii despre firul epic nu are rost să vă prezint în primul rând pentru a nu strica farmecul vizionării şi în al doilea rând pentru că mulţi dintre voi a-ţi văzut cel puţin o ecranizare. Vă mai spun doar că Les Miserables, regizat de cel cu discursul regelui, Tom Hooper, impresionează la capitolul sunet, decoruri şi costume. Aici Tom şi echipa lui merită felicitări. E de-a dreptul impresionant cum au reuşit să redea o societate dominată de sărăcie şi mizerie. Sincer cred că şi Victor Hugo i-ar felicita dacă ar putea vedea câteva cadre din această ecranizare.

Les Miserables e o epopee a cântecului cu mulţi actori importanţi care impresionează. E o poveste franţuzească cu influenţe americane pe ici pe colo, un film greu de urmărit dacă nu prea te împaci cu genul musical.
Nota:7/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Tags:
3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *