Killers

Killers
D: Ashton Kutcher, Katherine Heigl, Tom Selleck
R: Robert Luketic
Theatrical Release: Jun 4, 2010
US Box Office: $46.1M
Durată: 1 h 33 min.
Gen: comedie, acţiune

 

Filmele de vacanţă nu mă impresionează mai ales datorită faptului că par regizate şi scrise de oamenii fără creier care nu au nimic de făcut. Mă aşteptam să zâmbesc la o comedie cu Ashton Kutcher şi Katherine Heigl dar din păcate scenariul de-a dreptul idiot m-a enervat la culme. Logica lipseşte, acţiunea este haotică iar personajul lui K. Heigl pare mai degrabă o blondă prostuţă care reacţionează ca un copil de câţiva anişori ( ţipete răsfăţate şi apel la părinţi ) la orice acţiune. Poate că aşteptările mele de la o comedie sunt prea ridicate dar şi aşa un film în care o comunitate întreagă se transformă în adevăraţi asasini este o prea mare exagerare.Povestea are ingredientele de succes, actori cât de cât celebri şi cu lipici, arme şi explozii, elemente de romance, dar din păcate toate acestea sunt exploatate de un regizor – Robert Luketic – care a creat doar porcării şi semiporcării ( Legally Blonde, Monster in law, The Ugly truth ), ca şi cum ar fi trecut printr-o totală lipsă de inspiraţie.

Foarte pe scurt filmul de prezintă povestea lui Jen şi Spencer care se întâlnesc într-o vacanţă în Nisa. Totul merge ca pe roate iar Spencer, asasin de meserie se îndrăgosteşte de frumoasa blondă şi renunţă la cariera care se pare că i-a adus multe satisfacţii. După de trei ani de căsnicie, când monotonia este pe punctul de a se instala, Spencer primeşte din nou o misiune dar lucrurile se complică rapid când acesta îşi dă seama că el însuşi a devenit o ţintă. Totul este frumos şi acceptabil până aici dar de acum încolo stupiditatea intră în scenă. Toţi prienteni lui Spencer devin asasini iar el şi soţia sa blondă se văd nevoiţi să facă slalom printre cretinii care au devenit asasini fără milă.

The Killers este unul dintre cele mai proaste filme cu asasini făcut vreodată. Scenariul filmului este plin de idei parcă scoase cu forcepsul din mintea unor cretini iar interpretarea nu iese în evidenţă decât prin penibil ( după ce o să i se lase sânii şi o să mai pună câteva kilograme Katherine Heigl nu o să mai prindă nici roluri în filme de duzină dacă joacă în continuare aşa) şi lipsa de implicare (din partea lui A. Kutcher ). Imi pare rău de Kutcher care după o serie de filme cât de cât reuşite a trebuit să întoarcă în mină. The Killers poate că este un film de vacanţă dar nu cumva să faceţi greşala să daţi banii pe bilet pentru că o să regretaţi amarnic. Dacă totuşi vreţi să-l vizionaţi aşteptaţi dvd-ul sau luaţi-l de pe torente( ştiu că nu e frumos).

Notă 3,5/10

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *