Filme de nepriceput

Ne-am adunatără la șezătoare cu scop refulator. Dăm din casă și vă spunem ce filme nu am reușit să înțelegem nici în ruptul capului.

Adina

Inland Empire

E deja tautologic să spun că Lynch-ul ultimilor ani stă ca un demiurg oriental într-o bulă de unde privește zeflemitor la omenirea mișunătoare pe sub fundu-i prețios…din gloată ridic timidă o mânuță: domnu Lynch înțeleg că mătăluță ești dăștept nevoie mare și că te afundași în stratosfera visării mai ceva ca Mister Cobb, da’ aruncă-mi domne și mie o sforicică înnodată cu-o ațică de sens, dă-mi și mie o bucățică de cod să-ți descifrez și eu Inlandu. Domn Lynch se scotecește în buzunarele largi și îmi întinde ceva. Hai maestre, iar îți bați joc de mine, ce să fac cu iepurii ăștia?

Poate că nu alergătura după cheia descifrării e soluția ci o deconectare, o permisivitate, o transcedere până ce logica nu că dispare, dar devine alta. Catatonică redare, traumatic rezultat.

FilmSinopsis

Slipstream
Adina ne provoacă din nou la o sesiune cinefilă. De data aceasta trebuie să vorbim despre un film de neînţeles, despre un film la care am rămas mască nu datorită calităţii ci datorită faptului că n-am priceput scopul, ideea şi esenţa acestuia. V-aş fi scris ceva despre Mulholland Dr., dar pe Lynch vrei nu vrei tot îl mai înţelegi, v-aş fi scris despre Fântâna lui Aronofsky, dar şi printre zecile de tone de filozofie tot pricepi esenţa. În aceste condiţii vă scriu de Slipstream, sau despre singurul film fără logică. Povestea unui scenarist pe moarte ce pendulează între două realităţi e o tortură greu de digerat chiar dacă te pricepi la filozofie. Regizat de Anthony Hopkins, Slipstream e pentru mine un haos de neînţeles, iar dacă aceasta este versiunea marelui actor asupra lumii, da-ţi voie să mă îndoiesc de fericirea unui titan.

Andres

Pentru aceasta sesiune am cautat putin in sertarul cu filme si unul singur mi-a sarit in ochi ca fiind pe cat de bun pe atat de enervant. SAW. Ok, nu toate au fost bune. Din cele 7 poate ca vreo 3 sau 4 au fost tari, restul… umplutura. Cineva a avut o placere sadica de a se juca cu mintile noastre, ale celor care l-am urmarit. De ce era nevoie de atatea parti pentru a ajunge la finalul (genial) care a fost? Mai multe filme, mai mult bani. Am inteles asta. Dar totusi…

Culmea ar fi sa mai apara unul!

Ștefan

” … Universal acclaim … nota uriasa pe IMDB … Rotten Tomatoes in genunchi … Cativa dintre bloggerii cinefili extaziati …
Nimic nu parea a sta in fata celui care se anunta a fi unul dintre cele mai bune filme ale anului si care, in ciuda unui advertising mai degraba modest, reusea sa se aleaga cu o nominalizare la Oscar, intrand in cursa pentru o categorie pretentioasa si avand parte de o concurenta stelara, sfarsind prin a pierde in fata prestatiei magnifice a unei Natalie Portman aflata intr-un moment de gratie …
M-am ales cu o poveste terna si absolut comuna, a unei iubiri care se vestejeste, salvata de jocul impecabil al actorilor si de realismul extrem in care este cufundata istoria acestora … De fapt n-am inteles nimic.
Dar stau si ma intreb : Intelege cineva ceva din viata asta ? … Asa ca, probabil, “Blue Valentine” chiar a fost un film bun … “

Cătălin-Stalker

do you like my poetry?
marturisesc ca am vazut destul de multe filme ale caror intelesuri nu le-am prins; pentru scrierea asta am ales sa ma opresc asupra dead man-ului lui jarmusch din 1995, nu ca sa critic, ci dimpotriva! a incerca sa dai un inteles filmului inseamna sa-ti ocupi mintea cu prostii si sa nu te bucuri de o experienta cinefilmica adevarata! asa am facut eu: pe masura ce vizionam, incercam sa disting itele, cand mi-am dat seama ca pierdeam ce era mai important, adica filmul in sine care se scurgea pe langa mine! sa nu depasesc alea 100 de cuvinte: mi se pare fascinant ca gabriel byrne, a carui aparitie pe ecran nu depaseste 1 minut, reuseste sa nu treaca neobservat, astfel incat dupa ani si ani, la intrebarea: -“in ce filme a jucat gabriel byrne? raspunsul sa vina prompt:- “in dead man, etc”.

Diana

M-am gandit ceva daca sa scriu la tema propusa de data aceasta de Adina despre Imaginarium of Doctor Parnasus al lui Terry Gilliam (overrated kitch if you ask me) sau despre ceva de Lynch. Raspunsul e insa destul de clar: Lynch e indubitabil maestrul lasatului cu gura cascata, cu parul zbarlit, cu o expresie de what the fuck is going on. Pe mine cel putin Mulholland Drive m-a încercat greu cu ale sale lesbiene, vorbe alandala și indicii de nedescifrat. Cred că până la urmă, în ciuda tuturor scenariilor și speculaților despre înțelesul filmului, răspunsul e unul singur: nu are niciun sens. Silenzio deci!

Josephine

Au fost multe filme, de-a lungul vremii, pe care am crezut că nu le-am înţeles. La a doua vizionare însă sau la o sedimentare corespunzătoare peste noapte, cu revelaţiile de rigoare, am reuşit să le dau de capăt. A fost unul (THE ONE adicătelea) care însă m-a chinuit, m-a sucit şi eu l-am răsucit, ne-am certat în revizionări şi NIMIC frate! Această ciudăţenie a cinematografiei (pentru mine) este Mulholland Dr. al lui Mr. Lynch, care în afară de o incitantă scenă de sex dublu-feminin nu mi-a transmis nimic deosebit. După a 3-a vizonare am încetat să mai caut substraturi…

Khronos

The Boys from Brazil

Film autist, dar totuși simpatic. Maestrul Olivier în rol de evreu cu accent de Strangelove tre’ să-l oprească pe Gregory Peck în rolul lui Mengele din misiunea lui de a-l clona pe Führer și a da startul celui de-al patrulea Reich. Cam de tot râsul și toată jena, but nevertheless digerabil.
Filmul e plin de nume sonore, cu potențial, însă rezultatul final suge. Scenariul e de vină în primul rând, dar nici regia nu se lasă mai prejos. De văzut în vreme de mare sictir, poate cu începutul unui nou val canicular

Cătălin-Stalker

do you like my poetry?
marturisesc ca am vazut destul de multe filme ale caror intelesuri nu le-am prins; pentru scrierea asta am ales sa ma opresc asupra dead man-ului lui jarmusch din 1995, nu ca sa critic, ci dimpotriva! a incerca sa dai un inteles filmului inseamna sa-ti ocupi mintea cu prostii si sa nu te bucuri de o experienta cinefilmica adevarata! asa am facut eu: pe masura ce vizionam, incercam sa disting itele, cand mi-am dat seama ca pierdeam ce era mai important, adica filmul in sine care se scurgea pe langa mine! sa nu depasesc alea 100 de cuvinte: mi se pare fascinant ca gabriel byrne, a carui aparitie pe ecran nu depaseste 1 minut, reuseste sa nu treaca neobservat, astfel incat dupa ani si ani, la intrebarea: -“in ce filme a jucat gabriel byrne? raspunsul sa vina prompt:- “in dead man, etc”.

 Simplu și Genial

As fi mentionat Death Proof (poate cel mai slab Tarantino) sau Irreversible (pe care nu l-am inteles si nici apreciat, cu exceptia Monicai) sau chiar Tropic Thunder (bleah…). Insa aleg un alt film pe care toata lumea l-a laudat si cu care eu nu m-am impacat deloc: Little Miss Sunshine. Nu a fost nici comedie, nici drama, nici nimic, decat o adunatura de oameni fara scop in viata si fara niciun dorinta de a schimba aceasta. Nici macar Abigail Breslin nu poate schimba parerea mea, chiar daca nu sunteti de acord cu ea.

Piratul cinefil

Cum am auzit de un  film de neinteles care si-a facut de cap si altceva nu a vrut cum  mi-a si sarit gandu la Mulholland Drive, dar acel tip  de “mister” nu mi-a placut,mai mult m-a scos din sarite…astfel o sa iau pe “altcineva” la puricat…mergem pe ceva de genu:”de ce Steven Seagal  mai e distribuit in  filme ?? ca sa ma scoata din sarite ??J))”glumesc dar totusi de ce??

Si acum  la modul serios :Primer, un film  greu de inteles si in acelasi timp o ciudatenie in adevaratu sens al cuvantului,te arunca uneori intr-o confuzie totala, din moment in moment iti vine sa-i dai pace,te zbati ca pestele pe uscat asteptand finalu.Ca idée e cat se poate de original dar  lasa de dorit la capitolu regie si interpretari,un SF “low buget” bun in momentele cand vrei la modu serios “sa te scarpin in crestet”…

Tloni

pentru cei care acum 10 ani aveau in jur de 20 de ani, trilogia Matrix a insemnat probabil mult mai mult decat ar fi meritat. daca primul Matrix a fost o masinarie infernala superb conceputa, o explozie de efecte speciale revolutionare, filozofie la moda, cyberpunk goth si anarhism radical [“what do you see? businessmen, teachers, lawyers, carpenters. these people are still a part of that system, and that makes them our enemy”] – urmatoarele doua parti au esuat in grandilocventa si clisee new age. din acest motiv am si renuntat sa decriptez toate enigmele cu care fratii Wachowski, confundand un film cu o revista de integrame, si-au condimentat trilogia pana la sfarsit.

monologul final nihilist al lui Smith ramane, oricum, singurul moment artistic din Matrix Revolutions.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
4 Comments
    • m@ri@n
      | Reply
    • m@ri@n
      | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *