Empire Of The Sun

Empire of the sun
D: Christian Bale, John Malkovich
R: Steven Spielberg
Theatrical Release: Dec 9, 1987
Durată: 2 h 40 min.
Gen: Dramă
Share

Când am început să mă uit la acest film nu mă gândeam că o să fiu puternic impresionat de două scene în primele 45 de minute. Încă de la începutul filmlui secvenţa drumului spre o petrecere pe care Jamie şi familia sa îl parcurg prin Shanghai este impresionantă. Lumea plină de lux din jurul conacului dispare brusc pentru a fi înlocuită de un haos aglomerat unde sărăcia este ceva firesc. La adăpost de toate acestea, Jamie priveşte totul ca şi cum ar fi într-o excursie din care ar trebuie să înveţe ceva dar nu ştie exact ce. Din păcate pentru el, aceast haos distant îi cuprinde lumea odată ce trupele japoneze pun stăpânire pe oraş. Pierdut de părinţi, Jamie se retrage în universul siguranţei de acasă unde desoperă speranţă şi frică în acelaşi timp pe podeaua plină de urme. Într-un praf alb, urma lasată de un bărbat îl face să se creadă în siguranţă pentru o secundă, dar mintea şi urmele mai numeroase dau naştere unui coşmar ce este alungat de o rafală de vânt.

Şi după cele 45 de minute extrem de interesante filmul continuă să te impresioneze mai ales prin atitudinea personajului principal, care supravieţuieşte într-o tabără de prizonieri britanici şi americani. Aici el devine unul dintre cei mai apreciaţi locatari, un adevărat comerciant, un doctor şi mai ales un diplomat în relaţia dintre deţinuţii americani şi gardienii japonezi.

Empire of the Sun este un film excelent care a avut 6 nominalizări la Oscar şi care a dat naştere la o stea – Christian Bale. Rolul făcut de copilul Christian este mai mult decât impresionant, acesta dând naştere unui personaj care a fost mai mult decât un supravieţuitor într-un infern în care foarte puţini au supravieţuit. Impresionantă este şi prestaţia oferită de acest monstru sacru al cinematografiei, John Malkovich care crează un personaj pe care îl adimiri, îl urăşti iar apoi îl compătimeşti.

Creat de maestrul sf-ului Steven Spilberg, Empire of the sun este o călătorie în lumea războiului prin ochii unui copil care nu s-a speriat şi nu s-a panicat atunci când s-a văzut singur printre străini. Scenele impresionante depăşesc numărul celor descrise de mine mai sus, aşa că această recenzie nu va strica mai deloc din farmecul filmului. Un film ce nu vă v-a dezamăgi.

Notă:9/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *