Django Unchained

Django UnchainedDjango Unchained

By Anca G

Iubindu-l pe Tarantino până în măduva oaselor (cinematografic vorbind), am căutat să-i aflu și să-i înțeleg toate dedesubturile cadrelor sale. Desigur, o explicație totală dată semnificațiilor filmelor nu se poate da decât în cazul producțiilor proaste, unde nu-ți trebuie mai mult de 8 degete din 10 pentru a enumera toate găselnițele semantico-regizorale. Dacă ar fi vrut să rămână o legendă de o valoare incontestabilă, Tarantino se oprea după Pulp Fiction. Însă vorbim despre copilul rău de la Hollywood care afirmă că dorește doar să manevreze efectul cathartic – spectacolul resimțit de spectator, și nu planul simbolic, deși se joacă din plin ca păpușarul cu fiecare din ele.

Cu o aparentă nepăsare și un curaj cu care puțini sunt înzestrați, Tarantino se ia la trântă cu cinematografia și cu păcătoasele ei canoane în fiecare film turnat. Bătaia cea mai cruntă pe care a câștigat-o a fost PulpFiction. Ce-a urmat după este considerat de critica de specialitate drept discutabil.

DjangoUnchainednu este un spagetti-western, deși toate acțiunile au loc printre bolovanii hiper-uscați ai deșertului american, într-un timp istoric înțesat de vânători de recompense și sclavie, la fel cum nici InglouriousBasterdsnu este un film istoric, deși are loc în timpul celui de-al doilea Război Mondial (imaginea lui Hitler arzând într-un cinematograf reprezintă efectul de purificare și stârpire a răului lumesc pe care arta are meritul de a-l stăpâni) . Adevărata poveste din Djangoeste cea despre dezlănțuirea nedreptățitului, ascunsă în același mod neprevăzut pentru un simplu spectator dar evident pentru obișnuiții cu Tarantino.

În America anilor 1860 își face apariția doctorul King Schultz (Christoph Waltz, ale cărui talente actoricesc nu mai surprind pe nimeni), medic dentist, care, de ceva ani a renunțat la meserie pentru a deveni vânător de recompense. Schultz se află în căutarea fraților Brittle, pe care nu i-a văzut niciodată, ca urmare, are nevoie de cineva care îi cunoaște. Nu că ar fi fost vreo problemă din partea lui Tarantino să împuște necunoscuți, dar personajul lui Schultz este manierat și politicos, iar o greșeală de genul acesta e de neconceput. Doctorul își face rost de un partener de drum care-i cunoaște pe indivizi. Așa-l cunoaștem pe Django (JamieFoxx), sclav negru căsătorit, dar despărțit de nevastă-sa, Broomhilda, tot sclavă, din cauza vânzărilor și revânzărilor prin care cei doi sunt nevoiți să tracă. Schultz îi killărește cu stil și politețe, dar cu o agilitate a pistoalelor remarcabilă (se vede încă o dată cât de bine stăpânește Tarantino tehnica contrapunctului) și îi redă lui Django libertatea.

Django Unchained

Evoluția lui Christoph Waltz de la col. Hans Landa la doctorul King Schultz pare mai degrabă o îmblânzire. Landa este întruchiparea răutății absolută, cinică și rece, care are doar plăcerea de a ucide oamenii fără o altă vină decât aceea că s-au născut evrei, pe când Scultz, calm și calculat, ironic pe alocuri, ucide doar „oamenii răi”, cei căutați pentru omucideri sau infracțiuni majore.

Echipa Schultz-Django (pe care doctorul îl botează „Freeman”, îmbogățind galeria de nume simbolice din filmografia lui Tarantino), sperie Vestul la propriu, doctorul în periplul săi după oameni răi, iar Django, în căutarea nevestei sale pierdute.

Împușcăturile din cadrele în care doctorul se întâlnește cu banda de negustori de sclavi demonstrează faptul că Tarantino are pe undeva prin subsolul casei sale vreo „cultură de sânge”, butoaie pline, probabil, pe care le păstrează așa cum păstrează crâșmarii vinul. Eram ironică, desigur, dar în mod cert, cantitățile de lichide roșiatice cresc de la un film la altul și țâșnesc până și din piatră seacă. Însă, când aterizezi pe scaun la un film de Tarantino te aștepți să vezi așa ceva, iar dacă nu… măcar vrei să vezi cât de mare e stocul de sânge, iar regizorul nu are alt scop decât să-ți depășească așteptările. Scop pe care-l și atinge.

Broomhilda e sclavă la Candyland, plantație administrată de latifundiarul Calvin Candy (primul rol de antagonist al lui Leo DiCaprio). Candy e un dandy cu maniere remarcabile și cu floare la butonieră, care în timpul liber se relaxează aducându-și doi negri în salon și punându-i să se lupte până la moarte. Un deliciu de activitate până și pentru femeile de la fermă! Personajul face deja vâlvă în mediul online pentru că Tarantino i-a dat o replică genială de care se folosește atunci când cuplul Schultz-Django vin să o salveze pe Broomhilda, sub pretextul cumpărării unui negru pentru lupte: „Gentlemen, you had my curiosity… but now you have my attention.”

Django-Unchained-screeen

Scenele cu împușcături de la Candyland nu mai urmează nicio logică, semn că Tarantino își subordonează până și legile gravitaționale (Lana Lee este aruncată în urma împușcăturii într-o cu totul altă direcție decât cea din care s-a tras) și fizico-chimice (explozia conacului cred că s-a văzut de pe Lună, dar cei câțiva cm de explozibil pe care i-a pregătit Django pentru lovitură nu ar fi avut puterea de a provoca o asemenea explozie).

Dar la QT nu se mai pune demult problema logicii, în filme. Singura logică pe care o urmează e cea proprie, construită după logica spectacolului – spectatorul intră în sală, vede împușcăturile și sângele, rămâne cu gura căscată și se declară mulțumit. Dacă mai află și substratul filmului, atunci poate conchide că a avut parte de o masă îmbelșugată cu aperitive, fel principat, felul doi și desert.

Nedreptățitul negru, complăcut în condiția sa de sclav se dezlănțuie în finalul filmului, în memoria doctorului care i-a redat libertatea și în numele soției sale. Dezlănțuirea sa, chiar dacă a fost interpretată drept o dezlănțuire regizorală a lui Tarantino, duce la conturarea unuia dintre cele mai echilibrate și cuminți filme ale sale.

8/10

 Trailer Django

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
5 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *