Chico and Rita

*Articol scris de Laura Trisca Meleaca de la Cinemateca Trisk(un blog simplu cu recenzii de calitate capabile să mulţumească orice tip de cinefil).

Chico and Rita
Rating IMDB: 7.1
Regia: Fernando Trueba, Javier Mariscal, Tono Errando
Gen: Animaţie, Muzical, Romantic

Morala mea: Muzica nu iaşte doar aceea care gâdilă urechea într-un mod plăcut, căci ea gâdilă şi inimile.

Animaţia şi filmele străine sunt rubricile pe care le aştept cu sufletul la gură, atunci când vine vorba de Oscar. Şi cum fiecare an aduce suprizele lui, am zărit printre nominalizaţii lui 2012, două animaţii complet străine de mine: A Cat in Paris şi Chico and Rita. Zăbovesc cu câteva rânduri asupra acesteia din urmă, în speranţa că voi îmbia cititorii să o vizioneze cu acelaşi drag pe care l-am avut şi eu.

Pelicula Chico and Rita contrastează puternic cu restul nominalizaţilor din categoria ei: Rango, A Cat in Paris, Kung Fu Panda II şi Puss in Boots. Căci nu este destinată copiilor, ci adulţilor, în exclusivitate. Pe mititei îi vom mai lăsa puţintel sub efectul Timpului, pînă ce îi va pregăti îndeajuns pentru scene cu nuditate şi sex, pentru amoruri complicate şi destine marcate iremediabil de ele. Iar pentru adulţii romantici şi sensibili, avem o frântură de artă cu accente melodramatice, o odă închinată jazzului, dar şi a altor stiluri la modă în Havana anilor `50: bolero, rumba, mambo.

Rolul muzicii este acela de a pigmenta viaţa, este un mod de a trăi şi de a-ţi exprima sentimentele, fiind frecvente imaginile în care oamenii socializează pe un fundal muzical, se întâlnesc în cluburi de noapte şi dansează, iar ziua ascultă fericiţi jazz la casetofon sărutându-şi pătimaş partenerii de viaţă, sub cerul liber.

Pe aceste acorduri absolut încântătoare pentru ureche şi suflet, începe o intensă poveste de dragoste între doi locuitori ai periferiei din Havana care împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru muzică: Rita, o cântăreaţă talentată, deosebit de frumoasă, şi Chico, un bun pianist şi mare iubitor de jazz. Felul în care ea interpretează celebrul „Bésame mucho” la o petrecere dintr-un club de noapte, îi străpunge iremediabil inima tânărului, simţind că Rita este femeia pe care o aştepta de o viaţă, că ea îi este Jumătatea. Iar cum iubirea şi raţiunea arareori fac casă bună, gelozia se cuibăreşte rapid în mintea celor doi tineri, creând confuzii şi neînţelegeri pe care aveau să le regrete mai târziu. Sub impresia unui astfel de moment nefericit, Rita ia decizia pragmatică de a-şi împărţi viaţa cu noul ei impresar influent, care îi promite celebritatea. Îl urmează în „Nueva” York, tărâmul tuturor posibilităţilor de ascensiune în carieră, şi ajunge o mare stea pe Broadway. Dar destul de tulburată atunci când îi este dat să îl reîntâlnească pe Chico, căci rănile dragostei sunt cel mai greu de închis.

Deşi sentimentele celor doi sunt profunde şi sincere, nu prea par a avea parte unul de celălalt, viaţa punându-i într-un nesfârşit şi epuizant contratimp. Pe alocuri milos, destinul le mai intersectează drumurile, dându-le posibilitatea de a-şi descătuşa pasiunea, energia şi frustrarea, pentru ca apoi să îi îndepărteze, lasând de fiecare dată urme tot mai adânci. Căci nimic nu doare mai rău decât dragostea de care nu ţi-e dat a te bucura!

Totuşi, principala intenţie a filmului nu este povestea tristă de dragoste dintre o cântăreaţă frumoasă şi un pianist iubitor de jazz, care şi-au început iubirea într-o mahala a Havanei şi pe care au dus-o mai departe în New York sau pe unde i-a mai purtat viaţa. Filmul încearcă să reconstituie atmosfera muzicală a acelor timpuri prin acorduri minunate de jazz, bolero, mambo, rumba, izbutind să reproducă un crâmpei dintr-un colţ de lume, din care răzbat emblematic iubiri pătimaşe, muzică bună şi bucurie de a trăi.

Linii simple în creionarea personajelor şi culori pale în majoritatea timpului, excepţie făcând panourile publicitare din interesantele panorame, marca Havana şi New York. Panorame credibile, căci ele reuşesc să extragă esenţialul din arhitectura acestor două mari oraşe! Creionul desenatorului nu înzestrează personajele cu prea multă expresivitate, acest rol revenind aproape în totalitate muzicii din fundal, mereu adaptată la trările interioare ale caracterelor ce se perindă prin poveste.

Un stil diferit de a face animaţie, pe care unii nu vor ezita să-l considere lacrimogen, menit să speculeze în mod excesiv coarda sensibilă a spectatorului. Ochiul meu l-a privit ca pe o manifestare artistică desăvârşită, deloc deranjat de izul melodramatic ce răzbătea din ecran. Un mod plăcut de a-mi reaminti că, mai presus de toate, sunt Om dotat cu simţământ la purtător şi că bucuria de a trăi trebuie să-mi însoţească fiecare pas în viaţă!

Trailer

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Tags:
No Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *