Blogosfera cinefilă 13

Începem periclul prin blogosfera cinefilă cu o nouă prezenţă. Andrei Runcanu ne propune un film pe zi şi din cele propuse săptămână trecută, eu am ales Fargo. Despre producţia fraţiilor Coen, Andrei scrie următoarele: “Frații Joel și Ethan Coen scriu și regizează (deși Ethan nu e trecut pe generic ca regizor) această comedie neagră de la care nu îți poți lua ochii. Cei doi Coeni se pricep atât de bine la a spune povești. Totul e simplu, limpede, lucrurile decurg firesc, nu pare nimic lipit, adăugat, și cu toate astea avem parte de niște întâmplări care te țin în tensiune și nu te lasă să respiri decât după porții copioase de râs.”

Jovi, de la Filme Cărţi scrie despre un film drag mie, Breakfast at Tiffany’s. Despre Breakfast at Tiffany’s,  Jovie scrie următoarele : “acest film este un “must-see” pentru toti iubitorii autentici de cinema: desi filmul se concentreaza pe relatia (la inceput) ciudata dintre doi oameni intretinuti, Holly si Paul (scriitorul fara succes, interpretat de George Peppard), lumea nu se restrange la ei doi. Fiecare dintre ei are un cerc de apropiati, prieteni fiind prea mult spus, care ii ajuta la peregrinarea lor prin lume si care, la nevoie, ii “sponsoriseaza”: un sef mafiot aflat in inchisoare, un prieten burlac, urat si foarte bogat, o binefacatoare autentica ce accepta sa il plateasca pe Paul pentru cateva clipe de amor. O adevarata lume a luxului, o ilustrare perfecta a Americii de dupa razboi.”

Andres ne îndeamnă spre universul Marvel cu reprezentantul său Thor, “combinatia perfecta intre legenda si realitate si, sincera sa fiu, personajul e mult mai credibil in rolul de erou decat in cel de pamantean. Nu voi intra prea mult in poveste – daca sunteti iubitori ai genului nu aveti nevoie de multe cuvinte pentru a-l viziona (daca nu ati facut-o inca!) – dar nu pot sa nu mentionez faptul ca trecerile succesive intre cele doua lumi au fost atat de line, incat chiar te intrebi daca nu cumva exista undeva un alt regat… bine, te intrebi pentru o fractiune de secunda! Suntem suficient intregi la minte sa nu ne punem intrebari absurde, desi uneori avem nevoie sa evadam din lumea noastra mica intr-o alta nemarginita.”

Richie de la Marele Ecran scrie câte ceva depre Immortals. “Immortals (Nemuritorii, regia Tarsem Singh) e pur şi simplu un non-sens. În primul rînd pentru că nu prea înţelegi sensul filmului. Cine sunt eroii şi ce vor ei (bine, nici ei nu prea ştiu). Luptă pentru onoare? Ce onoare putea pretinde un plebeu ca Tezeu, jucat de un flăcău (Henry Cavill) pe care l-aş vedea mai bine distribuit într-un episod de Big Brother. Mă întreb dacă oamenii ăştia care scriu scenariile au citit vreodată cum trăia cu adevărat un ţăran din Elada. N-ai fi trăit 5 minute dacă aveai un simţ exacerbat al onoarei ca nemuritorul Tezeu, cel care îi mobilizează pe compatrioţii lui cu un discurs auzit deja de zece ori (în alte filme).

Despre acelaşi film scrie şi Movie Zone: “Mi se pare cea mai mare insulta la adresa filmelor de genu, 3d-ul deloc reusit cu o imagine intunecata iar in unele parti ale filmului mi se parea ca urmaresc un macel presarat cu decapitari de tot soiu.”

Sfârşitul săptămânii a adus premiera ultimului film din seria Twilight (ce bine,dar ce păcat că e în două părţi). Primii care au scris despre Breaking Dawn part 1 au fost cei de la Raluk şi Adina.

La final vă las cu recomandările(în special The Way) oferite de cei de la Waven.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Blogosfera cinefilă 13, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
One Comment

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *