Being Flynn (2012)

Being Flynn (2012)

By Anca G

Și de Niro e Don Quijote

De la Paul Weitz (Cirque du Freak: The Vampire’s Assistant, Little Fockers), vine o dramedie cu Robert de Niro care te lasă cu multe întrebări despre ce înseamnă a fi un părinte aflat în imposibilitatea de a trece drept un erou pentru fiul său, sau un fiu care caută cu ardoare, nu un erou, ci un părinte.

Nicholas Flynn, zis Nick, a trăit aproape 20 de ani din viață alături de mama sa (Julianne Moore) și de scrisorile de la un tată de care doar a auzit și a citit. Mama îi ține loc de întreaga familie. Are două slujbe, vine acasă obosită-moartă și totuși are timp pentru mâncare, curățenie și joacă cu puiul ei, atunci când nu are un iubit care să îndeplinească funcția asta pentru ea. Așa-l crește pe Nick timp de 20 de ani, până simte că viața îi pune capac și decide să o părăsească. În ceea ce privește figura tatălui, Nick e convins că are un tată celebru. Îi scrie mereu că muncește la opera lui fundamentală – un clasic! – ce va face din el cel mai mare scriitor din câți a văzut America. Îl fascinează cu poveștile lui, astfel încât copilul începe să scrie și el.

Moartea mamei este momentul în care Nick se rupe de cuib și decide să-și câștige singur soarta. Nimerind într-o magherniță îmbibată în vicii – alcool și droguri – tânărul are surpriza de a primi un semn de la cel pe care îl venerase toată viața – tatăl lui, Jonathan Flynn, marele scriitor, clasicul, principala figură a literaturii americane, în curând, mondiale. Manuscrisele sale au uimit toate editurile, toți criticii se bat să-i prefațeze scrierile, numele său va fi curând pe buzele tuturor cititorilor. Păcat însă, că totul se petrece în scrisori și în imaginația bătrânului. Încă un rol jucat impecabil de Robert de Niro! Scriitorul fără scrieri (mai-mai să-i zic „ticălosul fără glorie” :D) are nevoie de un acoperiș asupra capului…

Este al doilea prag al deziluzionării lui Nick. Tatăl pe care îl venerase n-a scris niciodată nimic, nu era decât un bătrân sur și alcoolic, care tocmai fusese dat afară din apartamentul minuscul în care stătea și care, ca să-și câștige traiul, lucra ca șofer pe taxi. Să nu mai vorbim că Jonathan avusese deja propriul „sejur” în închisoare pentru fraudă. Departe de a fi eroul universal, tatăl lui Nick nu este decât un ratat, dar un ratat universal. Alcoolul îi dereglase într-atât mintea, încât nici măcar cauza morții fostei soții nu o știe. Să fie oare singurul?

Toate acestea sunt însă prezentate de Weitz cu un zâmbet în colțul gurii, adică a camerei de filmat. Îndulcite. Nick își ia tatăl în grijă, dar nu pentru multă vreme, căci un accident de taxi provocat de Jonathan (se răstoarnă cu mașina, pentru că adormise la volan) îl face pe cel din urmă să-și piardă slujba și să ajungă pe drumuri. Și cum niciodată, drumurile dintr-un film american nu merg spre orizonturi diferite, Jonathan ajunge să se cazeze la adăpostul pentru oamenii străzii la care tocmai se angajase fiul său.

Nick, jucat de Paul Dano, face parte din aceeași categorie a universalilor, pe care o abordează filmul. Numai că, spre deosebire de tatăl său, el este aiuritul universal. Este copilul care își caută cu disperare un erou în figura unui tată invizibil, și care se abține din răsputeri să nu aibă o cădere nervoasă când vede că toate scrisorile pe care le-a primit de la tatăl său în copilărie nu făceau decât să-i creeze o iluzie. Mai târziu, el este tânărul care se refugiază, la fel ca tatăl său, în globul de sticlă etanș al alcoolului și drogurilor, încercând, culmea, să nu ajungă ca Jonathan. Își vede cu durere tatăl, eroul de altădată, intrând în adăpostul pentru oameni ai străzii, murdar și înghețat ca un boschetar cu renume, și înăuntrul lui se luptă două forțe. Vrea, pe de o parte, să-și ajută tatăl cu tot ce poate, dar pe de altă parte, tot el este cel care îl pedepsește pentru că l-a dezamăgit, trimițându-l afară, în frigul iernii, decizie care șochează întreg institutul.

Tot ce simte băiatul este afișat într-o atitudine stranie de care dispune Paul Dano, un zâmbet amar, care-l fac perfect pentru rol. Și tot ce simte el este oglindit de de Niro în rolul tatălui care își dă seama că a dezamăgit un copil, și ia dureroasa decizie de a dispărea din viața lui.

Și totuși… ce s-ar întâmpla dacă bătrânul Jonathan ar avea, pe undeva, câteva mape albastre în care zace ascuns manuscrisul operei sale?

Filmul mi-a dat aceeași impresie de simplitate dulce-amară a vieții, și chiar dacă are mai puțin umor, dat doar de quijotismul lui de Niro și de aiurita oscilație a lui Dano, farmecul nu-i e diminuat. Being Flynn genul de dramedie care te lasă cu multe întrebări fără răspuns: Cine sunt?, Unde am fost și Unde voi fi mâine? sunt doar unele dintre ele.

7/10!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Being Flynn (2012), 10.0 out of 10 based on 1 rating

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *