Angels Crest

Angels Crest

recenzie scrisa de Anca G

Paranghelie tragico-îngerească cam șchioapă.

7/10

Acum câțiva ani, vedeam în miezul verii Transsiberian-ul și producția reușea să mă scoată din toropeala de 35 de grade de afară și să mă afunde undeva într-un colț înghețat de Siberie. M-am așteptat să am parte de același sentiment când am văzut posterul filmului Angels Crest, mai ales că după Transsiberian m-am îndrăgostit de filmele scoase de la răcoare. N-a fost să fie.

Angels Crest e o poveste despre vină și responsabilitate. În orășelul de la care filmul împrumută numele, situat la poalele Munților Stâncoși, Ethan împarte garajul cu titulatură de home, sweet home cu fiul său de 3 ani, Nate. Cu bună știință sau nu, regia ni-l prezintă pe Ethan ca un tată tânăr cu minte de adolescent. Tipul e fotograf, are ustensilele întinse all over the room, curățenie nu-și face niciodată, stă pe la vecine (lesbiene) ca să nu mai fie nevoit să-și spele și să-și facă de mâncare, dar arde de nerăbdare când vine vorba să se joace cu fi-su. Pare un tată pe care și l-ar doi orice copil. Numai că, încă din primele cadre, ceva se revoltă în tine, în calitate de spectator, când veci că Nate se trezește în miez de noapte, tatăl îl schimbă și apoi îi zice să adoarmă la loc, la picioarele lui, afară din plapumă – WTF?! Păi așa procedez eu când dorm cu motanul!

Portretul lui Ethan de tată model pare să fie lipsit de-un colț. Bine-ar fi să fie numai un colț! Situația se agravează când, pe timpul primei ninsori, lui Ethan îi vine ideea să meargă în munți împreună cu fi-su să facă un om de zăpadă, și explodează de-a binelea când tatăl își lasă copilul adormit în mașină și o ia la goană printre copaci după o căprioară. Și la întoarcere… Unde-i Nate/ nu e Nate…

Copilul e găsit ziua următoare, după ce întreg orașul se adună să-l găsească. Glasul tatălui care-și strânge copilul mort la piept și-l strigă pe nume răsună peste crestele munților, ca strigătul unui lup muribund. Moment tragic. Moment emoționant, deși mie n-a reușit decât să-mi dea impresia unui actor care vrea să copieze plânsul lui Brad Pitt din Se7ven: what`s in the boooooox…

Se pare însă că moartea lui Nate și implicit procesul care i se intentează lui Ethan nu e decât pretextul de care orașul Angels Crest avea nevoie pentru a scoate la iveală toate conflictele care mocneau între locuitori, iar filmul se transformă de acum într-o paranghelie tragico-îngerească cam șchioapă. Zic șchioapă pentru că niciunul dintre personaje nu ne e înfățișat în profunzime, iar conflictele dau mai degrabă impresia unei serii de conflicte specifică unui serial. Spectatorul se găsește de-odată transpus în mijlocul unui mini-război pe care nu-l înțelege, pentru că nu-i zice nimeni de la ce a pornit, iar motivațiile care i se dau nu prea stau în picioare.

Se ceartă, pe rând: mă-sa lu`Nate (o semi-curvă) cu Ethan, acuzându-se reciproc că n-au știut să aibă grijă de el, Ethan cu firmele care produc scaune pentru copii, pentru că nu poate pricepe cum dracu a putut Nate să-și desfacă centura de siguranță și să iasă afară din mașină de unul singur. Bunică-sa lu`Nate cu mama copilului, pentru că aceasta din urmă n-a făcut decât să-l nască și să-l abandoneze. Vecinele lesbiene, pentru că una din ele îi ține partea lui Ethan la proces, iar cealaltă îl acuză. Angie, proprietara barului din localitate, cu iubitul ei, pentru că acesta avea… o mică treabă (Ifyouknowwhat i mean…) cu mama lui Nate în ziua în care a avut loc tragedia. Ethan cu bărbatul lui Angie, pentru că s-a culcat cu fosta lui nevastă. Toate pe fondul procesului intentat lui Ethan de un procuror mult prea absorbit de propria sa vină pe care i-o proiectează bărbatului.

Singurul element care salvează filmul de la a fi catalogat un mare și gogonat fiasco este sentimentul de remușcare, de vină pe care-l simte Ethan când își dă seama că și-a lăsat copilul să moară. El încearcă să-și provoace stările prin care Nate a trecut din cauza lui, plânge, este vizibil tulburat, se dezbracă și se culcă în zăpadă în poziție fetus, refuză să poarte haine groase, iar la final face uz de-un glonț și-o pușcă de vânătoare.

Drept vorbind, toată confuzia conflictelor m-a făcut să-mi doresc să-l văd pe Ethan făcând singurul gest pe care ar fi putut să-l facă, ca să ridice filmul din groapa Marianelor în care căzuse: sinuciderea. Ceea ce și face.

Ideea filmului e grozavă, în schimb, realizarea lui e defectuoasă rău. Ceva-mi spune că dacă filmul era produs de nordici, și aici mă refer la suedezi sau norvegieni, alta ar fi fost viziunea asupra sa. Însă britanicii și canadienii care și-au vârât coada în producția asta au fost mai înghețați în ceea ce privește sentimentele decât zăpada pe care ne-o tot bagă pe gât.

Filmul merge pentru o după-amiază ploioasă în care n-ai ce face. 7/10.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *