Agora

Agora
D: Rachel Weisz, Max Minghella
R: Alejandro Amenábar
Theatrical Release: 28 Mai 2010
US Box Office: $0,6M
Durată: 2 h 7 min.
Gen: Dramă, istoric

Fanaticii religoşi au fost şi sunt un pericol atât pentru religia lor cât şi pentru cei din jur. Aceşti oameni îşi pierd cu uşurinţă raţiunea, logica, iar o discuţie contradictorie te poate transforma într-un duşman periculos care trebuie evitat, convertit sau eliminat. Fie că e vorba de politesimul roman sau grec, fie că este vorba de creştinism sau iudaism, ideea de prigonire şi răzbunare este cam la fel pentru toţi. Totul este un cerc vicios în care cei prinşi la mijloc sunt mereu cei care suferă sau ca un regim politic care opoziţia urlă că este nedreptăţită ca apoi când pune mâna pe putere să aibă grijă de cei care i-au nedrepăţit, bineînţeles dacă nu li se alătură.

Trecem peste această introducere mai neinspirată (inspiraţia artistică nu ne loveşte mereu cu acealaşi par) şi revenim la filmul de azi care şi-a propus să lovescă puternic în începuturile ascensoriale ale creştinismului. Fără niciun menajament regizorul Alejandro Amenábar, prezintă modul violent  prin care creştinismul s-a dezvoltat în Imperiul Roman după Edictul de la Milano. Evenimentele prezentate în film combină violenţa religioasă cu mici drame personale pentru a ilustra un fapt simplu: moartea unei civilizaţii se face violent iar naşterea alteia se face cam în acelaşi mod.

Din punct de vedere structural, filmul a fost divizat în două părţi diferite care ne prezintă destinul oraşului Alexandria la sfârşitul secolului al IV-lea (când era condus de romani pâgâni şi când era condus de creştini). Dacă în prima parte avem de-a face cu prigonirea creştinilor, ascensiunea lor numerică, revolta împotriva păgânilor şi distrugerea tuturor lucrurilor ce ţin de această religie, în a doua parte roata se schimbă iar cei care au fost asupriţi devin asupritori. Purtători ai unicului adevăr, creştinii se răzbună violent pe evrei, ca apoi să-şi îndrepte atenţia spre ultimii romani care încă mai poartă însemnele unei civilizaţii aflate spre apus.

Cu adevărat şocant la acest film este imaginea violentă şi neiertătoare pe care Amenábar i-a atribuit-o unei religii care trebuie să promoveze bunătatea şi spiritul iertător. Pentru Amenábar totul se reduce la un joc violent (ironic pe alocuri) în care cel puternic şi numeros îl pedepseşte pe cel inferior numeric folosind ca scuză dorinţa Domnului. Mai mult, imaginea creştinului poate fi identificată lejer cu cea a barbarului care distruge totul în cale (chiar şi lucruri valoroase din punct de vedere cultural) doar pentru că ceea ce este în faţa lui aminteşte de trecut.

Agora este o mică felie istorică care şi-a propus să ilustreze subtil incompatibilitatea dintre vechi şi nou, dintre raţiune şi credinţă, dintre ştiinţă şi logică. Pe scurt, un film care critică în detaliu creştinismul dar şi religiozitatea în general cu ajutorul unui joc actoricesc bunicel din care mai degrabă se afirmă Oscar Issac (Orestes) decât Rachel Weisz.

În conlcuzie recomand acest film celor care nu sunt foarte îndoctrinaţi în cele sfinte şi celor care le place să ia contact cu un trecut îndepărat dar cu oameni nu foarte diferiţi faţă de cei de azi. Un film dur, violent dar care ne ajută să înţelegem de ce istoria a avut parte de o Inchiziţie şi de ce deseori iertarea pentru adulter (feminin) apărea doar atunci când femeia plutea la suprafaţa apei alături de bolovanul legat în jurul ei.

Notă:7/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *