3 Iron – 3 ways

recenzii filme Ne-am adunat trei îndrăgostiți lulea ai cinematografiei coreene să vă împărtășim câte o mini-cronică sentimentală despre unul dintre filmele noastre de suflet și căruia nu am apucat (din motive stranii deloc știute) să îi dedicam nicio slovă-ofrandă până acum. Enjoy!

Adriana de la Cinemateca lu’ Zăvoi

Vedenii

Bin-jip. Un film care cu greu poate fi definit de o serie de cuvinte înșirate ca oricare altele. Pentru că, de felul lor, cuvintele tind să își piardă din valoare și să nu mai strălucească așa cum o fac în clipa în care sunt rostite. Așa că mai bine îl descriu în imagini. Pentru că ele au talentul de a se forma mai frumos în mintea omului odată, cu trecerea timpului. Și vă voi povesti cu ce a semănat în mintea mea găunoasă această capodoperă a maestrului Ki duk-Kim. Mai exact, cu ce a semănat iubirea dintre cei doi oameni care nu sunt sortiți să facă o pereche.

Cu o pisică. Jumătate persană, jumătate siameză. Jumătate albă, jumătate neagră. Jumătate femelă, jumătate mascul. Cu gheare ascuțite în față, tocite în spate. Blîndă dimineața, sălbatică noaptea. Cu o jumătate de trup se gudură, cu cealaltă se înfurie. Cu un ochi privește înainte, cu unul înapoi. Și aleargă mereu. În căutarea unui loc confortabil, în care să se adăpostească de potrivnici. Dar nu găsește decît un mod bizar de a conviețui cu oamenii, printre picioarele lor, plimbată din brațe în brațe, hrănită cu ce doresc ei, părînd mulțumită și la locul ei. Însă în clipa în care stăpînii se întorc cu spatele ea își îngăduie să își arate colții și să muște din aer.

Încercați și voi și o veți simți cum vă privește în ceafă.

Marian de la Film Sinopsis

Mărturisesc că l-am descoperit pe Kim Ki-duk prin 2004 când un prieten mi-a recomandat 3 Iron. Acum la mai bine de 8 ani am revăzut filmul care mi-a deschis deliciul către plăcerile asiatice şi vă spun că am fost la fel de încântat. Prin acest film Ki-duk a redefinit iubirea imposibilă şi voyeurismul inventat de Hitchcock în Rear Window. Aici Ki-duk ne spune povestea unui tânăr tăcut (obsesia faţă de astfel de personaje masculine este prezentă în aproape toate filmele lui Ki-duk şi într-un fel sugerează o autopedepsire sau o durere sufletească) care pătrunde în casele unor oameni plecaţi la muncă sau în concediu. Scopul nu este jaful ci apropierea de nişte oameni necunoscuţi. Timp de câteva ore, tânărul tăcut se apropie de cei care locuiesc acolo prin studierea si folosirea lucrurilor care-i definesc.

Povestea devine intensă şi capătă o latură romantică când într-o seară tânarul este surprins de o doamnă apăsată de o căsnicie nefericită. Fără să schimbe niciun cuvânt cei doi devin un cuplu şi împreună ajung să completeze vieţile altor oameni. Destinul lor are o latură melancolică, cuvintele lipsesc ca şi cum personajele ar fi mers la scorbura lui Kar Wai Wong şi s-au descărcat de tot ce îi apasă. Între cei doi intervine despărţirea după ce într-o casă găsesc un bărbat mort. Alertată de fiul bărbatului, poliţia intervine îl arestează pe el şi pe ea o trimite în braţele soţului.

3 Iron e un film tăcut, melancolic, o poveste de dragoste tristă dar cu un final fericit şi într-un fel misterios. O epigramă de la sfârşit sugerează un vis, dar tind să cred că ceea ce ne-a prezentat Ki-duk nu a fost visul niciunui personaj, ci al său.

Notă:9,5/10

Adina de La Buticul cu Filme și Cărți

3-Iron este filmul care m-a facut să aștept cuminte, taciturnă în anticamera cinefiliei, apoi am început să mă urc pe pereții acestui vestibul așa cum face și protagonistul filmului în încercarea lui (reușită) de a deveni invizibil, iar mai apoi am fost poftită în casa unor străini plecați în vacanță și am început să le cotrobăi prin lucruri, nimicuri și bulendre fără a simți că încalc vreo cutumă sau vreo conduită morală, ci mai degrabă am simțit săvârșirea un gest cotidian și sacru în egală măsură. Despre sacralitatea cotidianului, despre însemnătatea și deplinătatea lucrului în sine și a ființei telurice pare că vorbește și Ki-duk Kim, mai ales în 3-Iron.

Este poate cel mai dulceag și mai sensibil film al său, păstrând însă aceeași muțenie paradoxal de grăitoare ce trece ca un fir roșu prin întreaga sa filmografie. Muțenia lui 3-Iron și muțenia personajelor lui Ki-duk Kim în general nu se aseamănă spre exemplu cu momentele de liniște apăsător-meldramatice caracteristice filmelor realist-(est)europene, această muțenie e mai degrabă vecină cu începuturile cinema-ului sau poate că atestă avant la lettre un tip nou de limbaj. Kim este un adevărat meta-lingvist deoarece limbajul său se adresează omului natural și tarelor sale cobondu-se la nivelul lui ca un mut sfânt duh.

Trailer

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
3 Iron - 3 ways, 10.0 out of 10 based on 1 rating
No Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *