127 hours

127 Hours
D: James Franco, Kate Mara, Amber Tamblyn
R: Danny Boyle
Release: 5 Noiembrie 2010
US Box Office:$10.8M
Durată: 1 h 35 min.
Gen: Dramă

Danny Boyle a demostrat aproape de fiecare dată că este un regizor care-şi face muncă cum trebuie indiferent de genul filmului pe care îl realizează. Cu 127 de ore, o dramă intensă despre lupta unui om împotriva ghinionului şi împotriva propriei dureri, Boyle a demonstrat că poate face un film captivant folosindu-se în proporţie de 90% doar de un personaj captiv într-o natură aridă. Chiar dacă toată lumea ştia ce finalitate a avut experienţa reală a lui Aron Ralston, puţini au fost cei care nu au fost curioşi să vadă cum a gândit Danny Boyle acestă poveste incredibilă despre supravieţuire care avea clar un accent pus pe interpretare. Din păcate interpretarea este şi singurul punct forte al filmului. În rest filmul poate fi dezamăgitor, pentru că foarte des ai impresia că ceva îi lipseşte, că înafară de câteva cadre sub formă de falshuri care îi amintesc personajului principal de trecut, de greşelile acestuia, nu îţi serveşte mai nimic. Sincer aş fi vrut mai mult, deşi poate că în realitate altceva nu s-a întâmplat.

Intens, dureros, deranjant pe alocuri, 127 hours este un film care nu insită pe agonia personajului (poate un pic pe setea acestuia) ci pe ambiţia şi dorinţa unui om de a râmâne în viaţă atunci când natura îl aştepta ca să-l răpună („acest bolovan m-a aştepta pe mine toată viaţa” – cam fatalistă opinia). Plecat fără să anunţe pe nimeni în deşert, Aron îşi prinde mîna sub un bolovan. Prins într-o situaţie dificilă, acesta nu se panichează şi încă raţional încearcă să nu-şi irosească resurele de apă. Conştient că doar ele se poate salva din acestă situaţie, Aron urlă după ajutor, ciopleşte piatra, construieşte un fel de scripete, dar când realizeză că el poate scăpa doar fără mână, trece la măsuri radical. Cu un curaj nebunesc acesta îşi rupe mâna ca apoi cu un briceag chinezesc (frumoasă ironie) să-şi taie carnea. Scena este extrem de realistică iar acest lucru o face greu de digerat.

Revenind la punctul forte al filmului interpretarea, James Franco merită apreciat pentru identificarea extrem de realisitică cu personajul. Curajul, energia, gradul de nebunie, se încadrează perfect cu tipologia oricărui iubitor de natură şi adrenalină. Când totul merge prost, frica, regretele şi o mică lispă de încredere se citesc pe faţa lui Aron, dar parcă nimic nu e mai intens ca durerea pe care o simte atunci când decide să-şi taie mână. Cu toate acestea revenirea este extrem de spectaculoasă, iar acest lucru demonstrează că Aron a ştiut mereu să aprecieze faptul că este viu. Nu ştiu dacă Franco merită sau nu Oscarul, pentru că deocamdată nu i-am văzut concurenţa, dar indiferent de rezulat, acesta merită apreciere pentru că a reuşit să conducă un film în care doar trăirile contează.

Regizat cu un stil aparte (multe cadre în mişcare ca şi cum camera ar fi montată pe personaj, multe tăieri şi o coloană sonoră perfect aleasă) de Danny Boyle şi beneficiind de o interpretare fabuloasă, 127 hours a suferit probabil şi datorită faptului că mai toată lumea ştia finalitatea. Spre deosebire de Buried aici nu poţi să speri la ceva diferit iar Danny Boyle are grijă să nu-ţi ofere nici măcar un moment de speranţă care să indice altceva. În încheiere vă recomand acest film pentru intepretare şi pentru doza puternică de optimism pe care o transmite.

Alte opinii despre acest film gasiti aici si aici.

Notă:8,5/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Tags:
8 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *