11-11-11

11-11-11
D: Jon Briddell, Michael Landes
R:  Darren Lynn Bousman
Release: 11 noiembrie 2011
Durată: 1 h 30 min.
Gen: horror

Acest film este încă o dovadă că porcăriile debitate de orice prezicător orb, surd, mut, ciung, paralizat sau doar plecat de-a casa cu pluta fără vestă de salvare, devin cu uşurinţă subiect de film. Mai rău este că majoritatea sunt porcării, dar cu adevărat groaznic este faptul că mai găsesc şi fani. Inadaptabilitatea şi dorinţa sadică a unora de a le trânti în nas celor raţionali că nişte cretini au avut dreptate dezvoltă teorii despre apocalipsă. Unul apare debitează ceva, se înşeală apoi îşi revizuieşte teoria. Când ulciorul nu mai merge la apă şi raţionali speră că o parte din cretini încep să-şi revină, apare un alt profet cu o nouă teorie, cu alte surse ascunse până acum (probabil în dulapul lui măsa) de ochii umanităţii. Cam asta e şi povestea lui 11-11-11, o profeţie despre apocalipsă, lansată de un adept după fiasco-ul preotului Harald Camping un fundamentalism creştin de vreo 90 de ani care a anunţat şi la CNN vreo 2 apocalipse până acum (din fericire ele nu au sosit dar omul s-a îmbogățiți cu vreo 100 de milioane).

Introducerea e doar un background pentru că filmul ce se învârte în jurul acestei date, e haotic, fără rost şi cu o distribuţie de toată jena. Povestea, mai degrabă un blestem pentru Joseph Crone, deoarece multe rude i-au murit violent la ora magică şi în ziua magică, debutează anost fără a-ţi oferi un background solid. În scurt timp aflăm că Joseph e un scriitor, un ateu convins, dar care caută ceva, un eveniment măreţ legat de nişte numere simple. După un accident fără urmări pentru el, Joseph se duce în Spania să-şi viziteze tatăl muribund şi fratele paralitic. Ajuns într-o casă de fanatici religioşi, Jospeh are halucinaţii vivide cu nişte creaturi ciudate, probabil demoni. Răspunsurile pentru ce se întâmplă şi ceea ce se va întâmpla vin greu şi se învârt în jurul tripletei 11-11-11, iar starea de nervozitate a personajului principal e deranjantă. Când tot acest joc de-a halucinaţiile, de-a fanaticii religioşi cu demoni şi îngeri se apropie de sfârşit, spectatorul rămâne cu un gust amar în gură pentru că vizionarea a fost inutilă. Filmul nu a realizat nimic, s-a adâncit cu un scenariu jenant dezvoltat de la o povestea asemănătoare cu cea de sus şi nu te-a speriat nici măcar o secundă. Mai degrabă toată tevatura a reuşit să te enerveze pentru că singurele elemente de noutate faţă de alte poveşti low budget despre fanatism religios, loialitate, apocalipsă şi demoni au fost nişte numere idioate.


Dacă totuşi trebuie să privim şi jumătatea plină a paharului, 11-11-11 ne sugerează timid că ar fi bine să nu ne mai încredem în orice prezicător şi că ar fi bine se ne gândim de două ori(de zece dacă trebuie) înainte de a ne dedica mintea unor secte, religii apărute peste noapte în pivnița unui nebun scăpat de la balamuc.

11-11-11 este încă o dezamăgire a genului, dar măcar aşteptările nu erau mari. Filmul creează senzaţia de producţie pentru televiziune obscură, iar interpretarea nu are nimic notabil. La efecte speciale, un plus merită acordat unor machiaje reuşite şi câtorva cadre bruşte cu nişte demoni urâţei. Apocalipsa lipseşte, totul fiind doar un thriller despre grandomanie şi nebunie.

Notă:4/10
Trailer

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
11-11-11, 10.0 out of 10 based on 1 rating
5 Comments
  1. Cristina
    | Reply
  2. m@ri@n
    | Reply
  3. Cristina
    | Reply
    • m@ri@n
      | Reply

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *